PREMII NOBEL / UPDATE Eric Betzig, Stefan W. Hell și William E. Moerner împart Nobelul pentru Chimie

PREMII NOBEL / UPDATE Eric Betzig, Stefan W. Hell și William E. Moerner împart Nobelul pentru Chimie

Premiul Nobel pentru Chimie a fost împărțit de Eric Betzig, Stefan W. Hell și William E. Moerner pentru "dezvoltarea microscopiei fluorescente", conform anunțului făcut miercuri la Stockholm de Staffan Normark, secretar permanent al Academiei Regale de Științe din Suedia.

Pentru o lungă perioadă de timp, dezvoltarea microscopiei optice a fost ținută în loc de convingerea falsă că nu va putea atinge o rezoluție mai bună de jumătate de lungimea de undă a luminii. Cu ajutorul moleculelor fluorescente, cei trei laureați ai premiului Nobel pentru Chimie 2014 au reușit să depășească, cu ingeniozitate, această limitare. Activitatea lor în domeniu a introdus microscopia optică în universul nano.

Stefan W. Hell este cetățean german de origine română, născut în 1962 la Arad. În 1990 și-a obținut doctoratul la Universitatea din Heidelberg și este director al Institutului Max Planck pentru Chimie și Biofizică. Între 1993 și 1996, Stefan W. Hell a lucrat în cadrul Universității din Turku (Finlanda), la Departamentul pentru Fizică Medicală, unde a dezvoltat principiul microscopiei STED (stimulated emission depletion microscopy).

Prin inventarea și dezvoltarea ulterioară a microscopiei STED și prin alte metode ale microscopiei, omul de știință german de origine română a demonstrat că poate îmbunătăți substanțial puterea de rezoluție a microscopiei fluorescente, ce era în prealabil limitată la jumătate din lungimea de undă a luminii captate (> 200 nanometri).

Rezoluția este cea mai importantă proprietate a unui microscop. Stefan W. Hell a fost primul care a demonstrat, atât din punct de vedere teoretic, cât și experimental, cum se poate decupla rezoluția microscopului cu fluorescență de difracție și cum poate fi mărită cu o fracțiune a lungimii de undă a luminii (pe scară nanometrică).

Eric Betzig este cetățean american, născut în 1960. El și-a obținut doctoratul în 1988 la Universitatea Cornell și în prezent își desfășoară activitatea la Janelia Farm Research Campus din cadrul Institutului Medical Howard Hughes.

William E. Moerner este cetățean american născut în 1953. Moerner și-a obținut doctoratul în 1982 la Universitatea Cornell și este profesor de fizică aplicată la Universitatea Stanford.

Cei trei își împart premiul în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (aproximativ 881.000 de euro).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

2 Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri

3 Generalul format în SUA detonează miturile despre strategia americană și singurii români agreați de Trump

4 Culisele amânării CCR pentru după Crăciun a judecării sesizării Înaltei Curți privind reforma pensiilor magistraților

5 Cele două strategii de pe masa PSD după eșecul de la București: „mazilirea” USR și ieșirea de la guvernare. Ce riscă social-democrații dacă rup coaliț…