Presa internațională, la picioarele lui David Popovici. Ce scriu marile ziare despre victoria magică a românului

Presa internațională, la picioarele lui David Popovici. Ce scriu marile ziare despre victoria magică a românului

David Popovici a revenit în lumina reflectoarelor! Românul a obținut medalia de aur la Campionatele Mondiale de înot de la Singapore, în cadrul probei de 200 metri liber. Tânărul de 20 de ani a reușit să treacă pe prima poziție abia în ultimii 25 de metri.

David Popovici (EPA) jpg

În urma acestei performanțe, înotătorul român este recunoscut de către străini ca fiind o revelație în lumea natației. La scurt timp după ce și-a însușit medalia de aur, reacțiile nu au întârziat să apară, în contextul în care David Popovici a fost încoronat drept campion mondial pentru a treia oară, de-a lungul carierei sale.

Chiar dacă rivalul Luke Hobson i-a dat bătăi de cap românului în timpul cursei, americanul nu a rezistat pe ultima lungime de bazin. Victoria lui David Popovici a venit în mod entuziasmant, românul reușind să termine ultimii 50 de metri cu o secundă mai devreme decât american: a parcurs-o în 26,43 secunde, față de cele 27,39 secunde ale lui Hobson .

„Popovici a recuperat titlul mondial!”

Jurnaliștii din Statele Unite ale Americii nu s-au putut abține l-au portretizat în mare fel pe românul, după victoria obținută.

„Confruntarea de "categoria grea" din proba masculină de 200 metri stil liber s-a ridicat la înălțimea așteptărilor și chiar mai mult. David Popovici a recuperat cu mai mult de o jumătate de secundă față de Luke Hobson în ultimii 50 metri, depășindu-l pe american și câștigând aurul într-o cursă epică, în care ambii înotători au spart bariera timpului de 1:44.

După ce Hwang Sunwoo (23,96) și Hobson (23,98) au impus un ritm alert la început, cu intervale sub 24 de secunde pe prima lungime, Hobson a preluat conducerea pe cea de-a doua, înregistrând timpul de 50,07 la jumătatea cursei, în timp ce coechipierul său american Gabriel Jett (50,28) a urcat rapid pe locul 2, de pe culoarul 8.

Hobson a avut cel mai rapid interval pe a treia lungime de 50 metri (26,38), înregistrând un timp de 1:16,45 la 150 metri, conducându-l pe Popovici cu 65 de sutimi.

La întoarcere, Popovici a încercat să-l depășească pe Hobson, atingând în cele din urmă peretele primul, cu un timp de 1:43.53, și recuperând titlul mondial, după ce îl câștigase pentru prima dată în 2022. Timpul este al patrulea cel mai rapid din cariera sa și cel mai rapid din lume în acest an.

Hobson a reușit să înoate doar 27.39 pe ultima lungime, dar a produs totuși un timp de elită, 1:43.84, pentru a câștiga argintul, cu puțin peste o zecime sub recordul său personal de 1:43.73, stabilit luna trecută!”, au scris americanii de la Swim Swam .

„O ultimă lungime extraordinară a lui Popovici...”

De asemenea, jurnaliștii din Spania și Italia s-au alăturat discuției. Străinii au fost dați pe spate de către David Popovici, astfel că românul a reușit să combine aurul olimpic cu titlul mondial.

„Toate privirile erau ațintite asupra lui. Este campionul olimpic en-titre și a explodat la Mondialele din 2022. David Popovici și-a asigurat victoria în proba de 200 m liber la Campionatele Mondiale de la Singapore, într-o cursă în care a fost împins la limită.

Un superb Luke Hobson a contestat dominația înotătorului român. Cu toate acestea, o ultimă lungime extraordinară a lui Popovici, care și-a depășit cu aproape o secund rivalul pe ultimii 50 de metri, i-a adus titlul mondial cu timpul de 1:43.63.

Un titlu care îi confirmă dominația incontestabilă la proba de 200 m liber. La douăzeci de ani, Popovici are deja o medalie de aur olimpică și două medalii mondiale de aur pe această distanță, la care este și dublu campion european. Românul continuă să se impună ca una dintre cele mai mari figuri ale înotului mondial!”, au scris catalanii de la Mundo Deportivo .

„David Popovici triumfă la proba de 200 m liber, combinând aurul olimpic cu titlul mondial. În ultimul tur, românul l-a depășit decisiv pe americanul Luke Hobson, medaliat olimpic cu bronz, care a era în interiorul recordului mondial al germanului Biedermann (1:42.00) la jumătatea distanței. Popovici a câștigat cu un timp de 1:43.53, cucerind titlul mondial, la fel cum a făcut-o și în 2022 la Budapesta!”, au scris cei de la Gazzetta dello Sport .

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Apropo de Bolojan... / Cum arată Oradea și împrejurimile prin ochii unui clujean...

2 De citit pentru cine a pus botul la miorlăiala penibilă a „onestului” Anastasiu

3 ALERTĂ Doi suspecți, puși la pământ de mascați și încătușați după ce l-au umilit și atacat pe tânărul polițist în Caraș-Severin

4 Singura femeie medic din Spitalul Militar Iași a fost găsită spânzurată, la doar 50 de ani

5 DOCUMENT Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea de la PSD, are cazier penal pentru evaziune fiscală