Presa străină scrie despre urmărirea penală a lui Sebastian Ghiţă: "România - Tigăi pentru voturi"

Presa străină scrie despre urmărirea penală a lui Sebastian Ghiţă: "România - Tigăi pentru voturi"

Presa internaţională scrie despre urmărirea penală a deputatului Sebastian Ghiţă, un aliat al premierului Victor Ponta, acuzat de deturnare de fonduri europene şi tentativă de corupere a alegătorilor, cărora le-ar fi oferit inclusiv tigăi. Presa străină scrie despre urmărirea penală a lui Sebastian Ghiţă: "România - Tigăi pentru voturi" (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Un aliat al premierului Victor Ponta este acuzat de corupţie, inclusiv de complicitate la deturnare de fonduri de la Uniunea Europeană şi tentativă de corupere a alegătorilor, scrie cotidianul american New York Times, care titrează "România: De la tigaie la focul justiţiei".

Cotidianul adaugă, în ştirea preluată de la Associated Press, că procurorii l-au acuzat pe Ghiţă că a plătit 392.000 de dolari moldovenilor cu cetăţenie română pentru a-l vota pe Ponta la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, pe care acesta le-a pierdut.

Procurorii mai spun că Ghiţă le-a oferit alegătorilor stimulente ilegale, precum tigăi, la scrutinul parlamentar din 2012, în urma căruia a fost ales deputat, precizează Associated Press. Agenţia de ştiri americană adaugă că Sebastian Ghiță a primit interdicţie de a vorbi cu premierul Victor Ponta, de a părăsi oraşul de domiciliu şi de a-şi îndeplini atribuţiile de parlamentar.

Subiectul este abordat şi de site-ul de ştiri în limba franceză Boursorama.com, care titrează "România - Tigăi pentru voturi". Site-ul, care preia o ştire Reuters, notează că Ghiţă, un apropiat al premierului Ponta, este suspectat că le-a propus alegătorilor tigăi în schimbul voturilor la alegerile legislative din 2012. Ghiţă este suspectat, de asemenea, că a încercat să mituiască alegătorii din Republica Moldova să voteze în favoarea lui Ponta la prezidenţialele din noiembrie 2014. "Degeaba, că premierul a fost nevoit să se încline în faţa candidatului de centru Klaus Iohannis ", scrie sursa citată.

Agenţia de ştiri Reuters precizează că procurorii îl acuză pe Ghiţă că a strâns ilegal bani şi a cumpărat tigăi de pe piaţa neagră pentru a le oferi unui "număr important de alegători" în 2012.

Reuters menţionează, de asemenea, că Ponta însuşi este investigat într-un dosar separat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Premierul se recuperează, în prezent, la o clinică din Istanbul, după o operaţie la genunchi.

 


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?