Presadă (USR) anunţă că a depus un proiect care limitează la cinci ani mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ

Senatoarea USR Florina Presadă anunţă că a depus la Camera Deputaţilor un proiect care prevede un termen de cinci ani pentru mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ.

"Tocmai am depus la Camera Deputaţilor, în calitate de primă cameră sesizată, un proiect de modificare a legii de funcţionare a Consiliului Legislativ. Acesta prevede un termen de 5 ani pentru mandatul preşedintelui Consiliului Legislativ şi situaţii care pot atrage revocarea din funcţie a preşedintelui CL şi a preşedinţilor de secţii. Vă asigur că, dacă proiectul nu va trece de această majoritate parlamentară, ne vom bate pentru el în următorul legislativ", a scris ea pe Facebook.

Plenul Parlamentului s-a reunit, marţi, pentru numirile în funcţiile de preşedinte al Consiliului Legislativ şi de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul instituţiei.

Deputatul PSD Florin Iordache, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean şi secretarul general al Consiliului Legislativ, Ionuţ Duli Mazâlu, şi-au depus candidaturile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR