Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a minimizat marţi îngrijorările cu privire la o recesiune în zona euro

Oficialii băncilor centrale s-au reunit în Portugalia pentru conferinţa lor anuală, accentul fiind pus pe creşterea preţurilor de consum.

Zona euro este de aşteptat să înregistreze o inflaţie de 6,8% în acest an, cu mult peste ţinta BCE de 2%.

Acest lucru vine într-un moment în care economiştii evaluează dacă zona euro va scăpa sau nu de recesiune în acest an.

Inflaţia din regiune s-a intensificat pe fondul unei crize energetice, a sancţiunilor împotriva Rusiei şi a insecurităţii alimentare, doar pentru a numi câţiva factori.

”Ne-am revizuit semnificativ previziunile de creştere în următorii doi ani. Dar încă ne aşteptăm la rate de creştere pozitive datorită amortizoarelor interne împotriva pierderii ritmului de creştere”, a declarat Lagarde marţi, la Forumul de la Sintra.

Banca Centrală Europeană a organizat o întâlnire de urgenţă la începutul acestei luni pentru a anunţa un nou instrument menit să abordeze riscurile de fragmentare din zona euro. Cu toate acestea, jucătorii de pe piaţă au rămas cu întrebări cu privire la momentul şi amploarea mecanismului.

Investitorii sunt îngrijoraţi de inflaţia ridicată şi au urmărit îndeaproape ceea ce spune şi face BCE. Ei se tem, de asemenea, de nivelul ridicat al datoriilor din Europa, în special din Italia, şi de modul în care o revenire la o politică monetară mai strictă ar putea deveni o constrângere financiară pentru aceste economii.

”Dacă perspectivele inflaţiei nu se îmbunătăţesc, vom avea suficiente informaţii pentru a ne mişca mai repede. Acest angajament este, totuşi, dependent de date”, a adăugat Lagarde marţi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR