Preşedinta Georgiei, interzisă la Georgian Airways după ce a criticat reluarea zborurilor cu Rusia

Preşedinta Georgiei, interzisă la Georgian Airways după ce a criticat reluarea zborurilor cu Rusia

Fondatorul Georgian Airways i-a interzis duminică preşedintei ţării să mai folosească serviciile companiei după ce aceasta a anunţat că va boicota linia aeriană pentru că a reluat zborurile cu Rusia, relatează duminică agenţia TASS, preluată de Reuters.

Președința Georgiei, interzisă la Georgian Airways FOTO AFP

Rusia a anunţat în această lună că ridică o interdicţie de patru ani privind zborurile directe în Georgia şi că renunţă la o politică de decenii privind necesitatea vizelor pentru georgienii care vin în Rusia.

Preşedinta Salome Zurabişvili a îndemnat autorităţile georgiene să nu răspundă iniţiativei Rusiei, un apel care a fost ignorat. Tamaz Gaiaşvili, fondatorul companiei private Georgian Airways, a declarat duminică, potrivit TASS, că Zurabişvili este acum "persona non grata" şi va avea interdicţie până când "îşi cere scuze în faţa poporului georgian", relatează Agerpres.

Preşedinta Salome Zurabişvili nu a reacţionat până în prezent la acest anunţ, notează Reuters. Deşi oficialii georgieni au salutat reluarea zborurilor, unii cetăţeni care vor ca ţara din Caucazul de Sud să se distanţeze de Moscova în favoarea Uniunii Europene au protestat duminică în centrul Tbilisi.

Mulţi georgieni se opun oricărei apropieri de Moscova care are staţionate trupe în cele două regiuni separatiste - Abhazia şi Osetia de Sud - care reprezintă circa o cincime din teritoriul ţării.

Reluarea zborurilor , criticată de Ucraina: „Kremlinul nu poate decât să se bucure“

Ucraina a criticat pe 16 mai 2023 reluarea legăturilor aeriene între Rusia şi Georgia, decisă de Moscova după o interdicţie de patru ani, în plin război cu Kievul, informează AFP, citată de Agerpres.

"Lumea este pe cale să izoleze Rusia pentru a o forţa să înceteze războiul, însă Georgia primeşte companiile ariene ruse şi le trimite pe ale sale la Moscova", a denunţat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Oleg Nikolenko, pe Twitter.

"Kremlinul nu poate decât să se bucure de un asemenea rezultat", a adăugat el. Zborurile din Rusia spre Georgia, fostă republică sovietică din Caucaz, erau interzise din 2019.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ridicat această blocadă recent, acordând totodată un regim fără vize cetăţenilor georgieni care doresc să se deplaseze în Rusia.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...