Preşedintele afgan Ashraf Ghani ar fi plecat spre Tadjikistan (responsabil din Ministerul de Interne)

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul, unde talibanii sunt pe punctul de a prelua puterea, plecând spre Tadjikistan, a anunţat duminică un înalt responsabil din Ministerul afgan de Interne, citat de Reuters.

Invitat să comenteze, biroul preşedintelui a declarat că "nu poate spune nimic pentru moment despre mişcările lui Ashraf Ghani din motive de securitate".

Un reprezentant al talibanilor, care au intrat în capitala Kabul duminică dimineaţa, a declarat că gruparea islamistă încearcă să afle unde se află Ghani.

Plecarea lui Ashraf Ghani din Afganistan a fost anunţată şi de fostul vicepreşedinte Abdullah Abdullah, potrivit AFP.

"Fostul preşedinte afgan a părăsit naţiunea", a declarat Abdullah, care este şi şeful Înaltului Consiliu pentru reconciliere naţională, într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Facebook, reproşându-i lui Ghani situaţia actuală din Afganistan, conform EFE. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români