Preşedintele ANAF: În următoarele zile vor începe controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune.

Preşedintele ANAF: În următoarele zile vor începe controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va începe zilele următoare controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune, pentru combaterea acestui flagel fiind necesare acţiuni ferme şi decisive, a declarat preşedintele ANAF, Lucian Ovidiu Haiuş.

"Îmi asum misiunea de a demonstra că ANAF-ul este un partener al contribuabililor oneşti, că această instituţie merită încrederea şi respectul cetăţenilor, dar şi că vom lupta cu determinare împotriva evaziunii fiscale. În acest sens, vreau să vă anunţ că în următoarele zile vor începe controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune. Combaterea evaziunii este unul dintre principalele obiective ale ANAF, precum şi parte din misiunea mea personală la conducerea acestei instituţii. Acţiuni ferme şi decisive sunt necesare pentru eradicarea acestui flagel al economiei pentru a asigura resursele necesare îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei", a spus Heiuş într-un mesaj transmis, duminică, AGERPRES.

Acesta a adăugat că plata taxelor şi impozitelor este şi un act de responsabilitate socială pentru fiecare, de la marile corporaţii, la mici antreprenori, până la persoanele fizice.

"Trebuie să fim cu toţii conştienţi şi responsabili şi să înţelegem că un grad de colectare cât mai mare se traduce într-un buget naţional sănătos, care poate acoperi cu uşurinţă nevoile de funcţionare ale statului, mai ales în sectoare sensibile, ca educaţia, sănătatea sau infrastructura. În acelaşi timp, vă promit că nu voi tolera niciun fel de abuz din partea organelor de control! Nu voi accepta ca imaginea acestei instituţii să fie murdărită de o mână de oameni care şi-au pierdut reperele morale", a subliniat preşedintele ANAF.

Haiuş a subliniat că, începând de duminică, pune la dispoziţia contribuabililor un număr de telefon - 0723 568 179 - conectat la cabinetul său, unde aceştia pot suna şi reclama orice comportament abuziv al inspectorilor ANAF, iar el se va ocupa personal "de verificarea şi soluţionarea cu fermitate a celor semnalate".AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Cu ăștia vrea Rusia să cucerească Ucraina?

2 VIDEO Păzea, Ucraina, că vin trupele de „elită” ale Rusiei!

3 Pe internet circulă informația neconfirmată că Xi Jinping a fost plasat în arest la domiciliu de către Armată

4 Bătrânul care s-a aruncat cu soția de la etajul 7 a fost demnitar în Guvernul Văcăroiu / Ce a scris în biletul de adio

5 I-a condamnat la moarte / Putin a refuzat cererea comandanților ruși de retragere din orașul Herson, într-un mod ordonat, pentru salvarea vieților solda…