Președintele Cartel Alfa, la Cotroceni: „Măsurile de austeritate sunt inacceptabile. Nu vrem să se taie sporuri și salarii”

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentanții principalelor confederații sindicale din România , pentru a discuta despre măsurile fiscale ce urmează a fi negociate de partidele pro-europene. Întâlnirea are loc la Palatul Cotroceni și urmărește găsirea unor soluții echitabile în fața presiunilor economice actuale.

Nicușor Dan, întâlnire cu Bogdan Hossu FOTO Administrația Prezidențială

Nicușor Dan, întâlnire cu Bogdan Hossu FOTO Administrația Prezidențială

În debutul discuțiilor, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a exprimat un punct de vedere ferm referitor la măsurile de austeritate vehiculate în mass-media. Acestea sunt considerate inacceptabile de către sindicaliști, relatează Agerpres .

Sindicaliștii, împotriva măsurilor de austeritate

Noi am făcut apel la dumneavoastră, pe de-o parte, și prin pichetarea pe care am făcut-o la Palatul Cotroceni, tocmai pentru că sunt măsuri radicale, care s-ar putea să fie necesar să fie luate și trebuie să fie luate împreună cu partenerii sociali, iar rolul dumneavoastră ca președinte este de mediator între potențialii guvernanți care sunt legați în coaliția în discuție, sperăm că sunt toți, adică legat de acest lucru și partenerii sociali. Din punctul nostru de vedere, al Cartelului Alfa, dar cred că și colegii mei sunt de acord, măsurile de austeritate care s-au vehiculat prin mass-media sunt inacceptabile și nu suntem de acord cu un sistem heirupist să se taie sporuri și salariile, ceea ce ar conduce la o cădere a puterii de cumpărare, care și așa este erodată de inflația galopantă cu care ne confruntăm”, a spus Bogdan Hossu, conform imaginilor difuzate de Administrația Prezidențială.

La discuții participă liderii confederațiilor Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR - Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR). Tema principală este impactul măsurilor fiscale asupra angajaților și nevoia de dialog social în contextul economic dificil.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …