Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, va participa pentru prima dată la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va participa pentru prima dată la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări luni şi marţi la Bucureşti, informează vineri Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Preşedintele Juncker va susţine un discurs în cadrul sesiunii plenare a summitului, intitulată "O iniţiativă care oferă soluţii - proiecte-cheie de interconectare în domeniile energie, transporturi şi digital. Iniţiativa celor Trei Mări, catalizator pentru coeziunea şi convergenţa UE şi pentru consolidarea legăturii transatlantice", marţi, 18 septembrie. Comisarul european Corina Creţu îl va însoţi pe preşedinte şi va participa la Forumul pentru afaceri, organizat cu ocazia summitului.

Summitul are ca scop realizarea unor progrese concrete pentru creşterea interconectivităţii, în regiune, în trei domenii principale - energie, transporturi şi digital. În acest sens, reprezentanţii statelor membre UE participante, situate între Marea Neagră, Baltică şi Adriatică, precum şi invitaţii lor vor discuta despre modalităţi concrete pentru dezvoltarea conectivităţii în regiune, creşterea nivelului de convergenţă, coeziune şi unitate europeană, şi totodată despre consolidarea relaţiilor transatlantice.

Iniţiativa celor Trei Mări (3SI) este o platformă politică flexibilă lansată în 2015, care include cele 12 state membre UE aflate între Marea Adriatică, Baltică şi Neagră: Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR