Preşedintele ceh Milos Zeman, internat la terapie intensivă

Preşedintele ceh Milos Zeman, internat la terapie intensivă

Preşedintele ceh Milos Zeman se află sub tratament la unitatea de terapie intensivă a unui spital militar din Praga, a anunţat duminică directorul acestui spital, după ce în cursul dimineţii şeful statului a fost internat de urgenţă, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Directorul spitalului militar central din Praga a declarat că Zeman este tratat pentru complicaţiile survenite în urma unei afecţiuni cunoscute, dar a refuzat să precizeze diagnosticul. ''Nu am autorizaţie din partea preşedintelui să comunic diagnosticul'', a declarat directorul spitalului. Este cunoscut însă cu preşedintele ceh, în vârstă de 77 de ani, suferă de mai multe afecţiuni, printre care şi o neuropatie diabetică din cauza căreia este nevoit să de deplaseze într-un scaun rulant.

Spitalizarea sa survine a doua zi după alegerile legislative , încheiate cu înfrângerea partidului ANO al premierului în exerciţiu Andrej Babis, în pofida previziunilor dinaintea scrutinului care-l dădeau pe acesta câştigător. Înainte să fie transportat la spital, Zeman a avut o scurtă discuţie cu Babis.

Şeful statului este cel care desemnează premierul după alegeri, iar spitalizarea sa ar putea complica evoluţiile post-electorale. Dacă postul de preşedinte devine vacant, prerogativele acestuia sunt preluate de preşedintele Camerei Deputaţilor.

Zeman, un politician social-democrat, a dat de înţeles înaintea alegerilor că doreşte să-l desemneze premier tot pe vechiul său aliat Babis, deşi partidul acestuia a încheiat alegerile pe poziţia a doua şi o alianţă de centru-dreapta clasată pe primul loc poate forma o majoritate cu alte două formaţiuni.

Conform rezultatelor cvasi-finale, această alianţă de centru-dreapta alcătuită din Partidul Democratic Civic TOP 09 şi Uniunea Creştin-Democrată a obţinut 27,78% din voturi, asigurându-şi 72 de mandate în legislativ, în timp ce ANO are 27,14% şi 71 de mandate. Împreună cu Partidului Piraţilor (antisistem) şi cu mişcarea centristă a Primarilor şi Independenţilor (STAN), respectiva alianţă poate forma o coaliţie care să deţină 108 din cele 200 de mandate în legislativ.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Iranul a umblat la „cutia cu maimuțe”?

2 Uite un caz despre ce înseamnă școală și justiție în Ro...

3 Un secret bine păzit, inexpugnabil, al Iranului

4 Ce se întâmplă oare? / Un editorial care dă de gândit despre PSD. S-a format masa critică pentru măturarea grupării Ciolacu-Grindeanu?

5 Onestitate marca USR...