Preşedintele chinez Xi Jinping avertizează că Beijingul se va confrunta cu 'o perioadă de schimbare turbulentă' pe fondul riscurilor externe

Preşedintele chinez Xi Jinping a atras atenţia că ţara sa, a doua economie a lumii, se va confrunta cu o perioadă de "schimbare turbulentă" şi că amplificarea riscului pe pieţele externe necesită o mai mare concentrare a decidenţilor politici asupra cererii interne pentru a stimula creşterea, relatează Reuters.

Prezidând luni un seminar cu un grup de consilieri şi economişti de stat, Xi Jinping a discutat direcţiile economice pe termen mediu şi lung ale Chinei în pregătirea celui de-al 14-lea Plan pe cinci ani.

Planul economic pe următorii cinci ani ar urma să fie prezentat la adunarea anuală a parlamentului în 2021, iar preşedintele chinez a spus că Beijingul trebuie să fie pregătit pentru "o perioadă de schimbare turbulentă", în contexul în care pandemia de coronavirus a accelerat protecţionismul, a afectat economia mondială şi a perturbat lanţurile de alimentare.

"În perioada următoare, ne vom confrunta tot mai mult cu un vânt potrivnic în mediul extern şi trebuie să fim pregătiţi să ne ocupăm de o serie de noi riscuri şi provocări", a spus el, conform unor comentarii transmise luni noapte de agenţia oficială de presă chineză Xinhua.

Xi Jinping a declarat că piaţa internă "va domina ciclul economic naţional" în viitor, dar a promis că va deschide mai mult economia Chinei.

Deşi nu a făcut referire directă la amplificarea tensiunilor SUA-China, el a semnalat disponibilitatea Beijingului de a colabora cu Washingtonul.

"Trebuie să cooperăm activ cu toate ţările, regiunile şi companiile care sunt dispuse să coopereze cu noi, inclusiv state, localităţi şi companii din SUA", a spus Xi Jinping.

El a evidenţiat de asemenea importanţa inovaţiei tehnologice, adăugând, fără a oferi detalii, că ţara "trebuie să facă progrese în privinţa unor tehnologii esenţiale cât mai curând posibil".AGERPRES


populare
astăzi

1 „Salvați ce puteți” / Avertismentul sumbru al unuia dintre cei mai influenți lideri europeni

2 De citit...

3 Așa o fi? / Asta o fi „cutia cu maimuțe” a Iranului?

4 VIDEO „Fosta mea prietenă, ca să zic așa. Altă jigodie, am primit-o în casă, am omenit-o, am scos-o din pușcărie”

5 „Operațiunea Epic Fury a fost de o aroganță uluitoare. Un atac nuclear ar aduce Armaghedonul”