Preşedintele chinez Xi Jinping promite ''reunificarea'' cu Taiwanul; Taipeiul acuză Partidul Comunist de dictatură

Preşedintele chinez Xi Jinping a promis joi că va finaliza "reunificarea" cu Taiwanul autonom şi că va "zdrobi" orice încercări de independenţă, ceea ce a stârnit o reacţie puternică din partea Taipeiului, care a acuzat Partidul Comunist de dictatură, relatează Reuters.

"Rezolvarea chestiunii Taiwan şi realizarea reunificării complete a patriei-mamă sunt sarcinile istorice statornice ale Partidului Comunist Chinez şi aspiraţia comună a întregului popor chinez", a spus Xi Jinping într-un discurs pentru marcarea a 100 de ani de la apariţia Partidului Comunist.

"Toţi fiii şi toate fiicele Chinei, inclusiv compatrioţii din ambele părţi ale Strâmtorii Taiwan, trebuie să conlucreze şi să avanseze în solidaritate, zdrobind cu fermitate orice plan privind 'independenţa Taiwanului'", a declarat preşedintele chinez.

Ca răspuns, Mainland Affairs Council (MAC) din Taiwan, agenţie administrativă responsabilă cu politicile privind China, a spus că, deşi Partidul Comunist a obţinut "o anume dezvoltare economică", rămâne o dictatură care calcă în picioare libertăţile omului şi ar trebui să treacă la democraţie.

"Erorile sale istorice în luarea de decizii şi acţiunile permanent dăunătoare au produs ameninţări grave la adresa securităţii regionale", a adăgat consiliul.

Poporul din Taiwan a respins principiul 'o singură Chină', care susţine că insula este parte a Chinei, iar Beijingul ar trebui să renunţe la intimidarea sa militară şi să discute cu Taipeiul de pe poziţii egale, a mai transmis consiliul.

"Hotărârea guvernului nostru de a apăra ferm suveranitatea naţiunii şi democraţia şi libertatea din Taiwan şi de a menţine pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan rămân neschimbate", conform MAC.

Deşi China nu a renunţat niciodată la folosirea forţei pentru a menţine Taiwanul sub controlul său, Xi Jinping a făcut apel la un proces de "reunificare paşnică".

Cu toate acestea, el a spus că nimeni nu ar trebui să "subestimeze determinarea puternică a poporului chinez, dorinţa fermă şi capacitatea formidabilă de a apăra suvernitatea naţională şi integritatea teritorială". AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă