Președintele Comisiei economice din Senat, liberalul Eugen Țapu Nazare, contestă pensiile speciale

Președintele Comisiei economice a Senatului, liberalul Eugen Țapu Nazare, s-a declarat, duminică, împotriva pensiilor speciale și a precizat, într-o conferință de presă, că acestea sunt incorecte și discriminează cetățenii. Senatorul a acuzat, totodată, PSD că, în calitate de partid care a propus proiectul în Parlament, nu a fost interesat de părerea cetățenilor.

"Realitatea e clară, PSD este pentru privilegii iar PNL este împotriva privilegiilor. Vă reamintesc că legea a fost retrimisă în Parlament de către președintele Iohannis, ca gest că dezaprobă această idee. PNL a fost împotriva legii și prima oară, și a doua oară. Prima oară, în iunie, PNL a votat contra, iar a doua oară, în această săptămână, parlamentarii PNL au părăsit sala de plen. Nu am dorit să alimentăm moara de zvonuri a PSD, care ar fi început să vorbească despre faptul că și liberalii au susținut legea. Am plecat din sală ca să fie clar cine și-a votat pensie specială și cine nu", a declarat Eugen Țapu Nazare.

El a dat exemplul președintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, care a spus public că refuză să solicite pensie specială pentru mandatele de parlamentar.

"PNL îl are pe Quintus, PSD îi are pe Iliescu și Năstase. În legătură cu pensiile pentru aleșii locali, PNL are aceeași poziție, și anume că nu susținem privilegiile. Vrem însă ca primarii și viceprimarii să fie salarizați mai bine, pentru că au răspunderi importante pentru localitățile pe care le conduc. Deci, pensii la fel, dar salarii mai mari. Așa e corect dacă vrem administrații locale performante", a mai declarat președintele Comisiei economice a Senatului, liberalul Eugen Țapu Nazare.

Eugen Țapu Nazare este și președintele filialei PNL Piatra Neamț.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români