Preşedintele Comitetului Tokyo-2020, în centrul unui scandal după remarci sexiste

Preşedintele Comitetului Tokyo-2020, în centrul unui scandal după remarci sexiste

Preşedintele Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice din această vară - Tokyo-2020, Yoshiro Mori, şi-a prezentat scuze, joi, în presa niponă pentru remarcile sexiste făcute miercuri şi a luat în calcul chiar o demisie, dacă se va impune, informează AFP.

"Dacă solicitările pentru demisia mea se vor înmulţi, aş putea fi obligat să părăsesc această funcţie", a declarat Mori pentru cotidianul Mainichi.

"Dar aş vrea să-mi prezint scuzele", a adăugat el, precizând că a vorbit "fără să gândească".

Yoshiro Mori a anunţat o conferinţă de presă pentru joi.

Totodată, conform postului de televiziune Nippon TV, care susţine că a discutat cu Mori în cursul dimineţii, acesta nu ar intenţiona să demisioneze pentru moment.

Preşedintele comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice 2020 de la Tokyo a declarat că şedinţele la care participă femei sunt prea lungi, deoarece acestora "le este greu să-şi termine" intervenţiile.

"Consiliile de administraţie cu multe femei durează mult timp", s-a plâns Yoshiro Mori, la o reuniune cu responsabili ai Comitetului olimpic japonez, care a fost deschisă presei.

"Dacă măreşti numărul de membri executivi femei şi dacă timpul de luare a cuvântului nu este limitat într-o oarecare măsură, le este greu să termine, ceea ce este enervant", a afirmat Mori. "Femeile au spirit de competiţie. Dacă una ridică mâna (ca să intervină - n. r.), celelalte cred că trebuie şi ele să se exprime. De aceea până la urmă vorbeşte toată lumea", a adăugat el.

"Avem şapte femei în comitetul de organizare (al JO de Tokyo - n. r.), dar ele ştiu să rămână la locul lor", a mai spus Mori, fost prim-ministru al Japoniei între 2000 şi 2001, perioadă în care a fost cunoscut pentru gafele sale repetate.

Potrivit Asahi Shimbun, remarcile sale asupra femeilor i-au făcut să râdă pe unii membri ai asistenţei.

Japonia a rămas în urmă în ceea ce priveşte egalitatea de gen, fiind pe un penibil loc 121 din 153 de ţări în ultimul raport al Forului Economic Mondial privind inegalitatea de gen şi pe locul 131 în ceea ce priveşte proporţia femeilor în funcţii de conduceri în companii, politică şi administraţie.

Marţi, Mori a declarat că JO de la Tokyo, amânate anul trecut din cauza pandemiei, vor avea loc în această vară "orice s-ar întâmpla" cu evoluţia situaţiei sanitare în lume, prin introducerea unei serii de măsuri pentru evitarea contaminărilor.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro