Președintele Dumei de Stat a Rusiei: NATO este o 'tumoare canceroasă' a continentului european și trebuie dizolvată

Serghei Narâșkin, președintele Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal), a spus că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) reprezintă o 'tumoare canceroasă' a Europei și consideră că ar fi mai bine ca această organizație să fie dizolvată, într-o întâlnire cu o delegație a legislativului din Serbia, relatează agenția de presă TASS.

'Am o relație specială cu această organizație, care cred că este o tumoare malignă a întregului continent european', a spus el la o întâlnire cu reprezentanții Adunării Naționale (Narodna Skupșcina/parlamentul) din Serbia, adăugând că NATO ar trebui dizolvată.

Potrivit lui Narâșkin, dizolvarea Alianței ar putea să aibă loc în mai multe etape. 'Mai întâi de toate trebuie excluse Statele Unite ale Americii. După care, întreaga organizație ar putea fi dizolvată fără probleme', a afirmat șeful Camerei inferioare ruse.

În privința aderării Muntenegrului la NATO, Narâșkin a indicat că populația micului stat balcanic este divizată în această problemă. El a mai amintit că, recent, Duma de Stat a adoptat un apel către parlamentul muntenegrean, către foruri legislative din țări NATO și din state membre ale Adunării Parlamentare a OSCE prin care cerea cu insistență abținerea de la un astfel de pas.

'Acesta ar fi un pas bun spre îmbunătățirea securității și stabilității pe întregul continent european', a spus el, indicând că, deocamdată, Moscova este preocupată de extinderea spre est a NATO, de apropierea infrastructurii Alianței de granițele sale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români