Preşedintele francez Emmanuel Macron evocă riscul unei 'dislocări' a Europei

Preşedintele francez Emmanuel Macron îşi multiplică alertele înaintea apropiatelor alegeri europarlamentare, într-un interviu acordat marţi presei regionale evocând chiar ''riscul de dislocare a Europei'', şi îşi justifică astfel prezenţa în prima linie a campaniei electorale dinaintea scrutinului european, criticată dur de opoziţie, notează AFP.

Cu cinci zile înaintea scrutinului european din Franţa, unde sondajele creditează cu şanse egale partidul prezidenţial La Republique En Marche (LREM) şi formaţiunea de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN, condusă de Marine Le Pen), şeful statului francez s-a întâlnit cu intelectuali europeni semnatari, în ianuarie, ai unui editorial intitulat ''Europa este în pericol'', lansând un apel la mobilizare contra ''valului'' populist.

Ales preşedinte în 2017, politicianul de 41 de ani afirmă că poziţiile pro-europene şi ambiţia de a ''refonda'' Uniunea Europeană explică, într-un interviu publicat în 40 de cotidiane regionale, de ce nu poate ''fi un spectator, ci un actor în aceste alegeri''.

În opinia sa, acest scrutin este cel mai important după 1979 întrucât Uniunea se află în faţa unui ''risc existenţial''. ''Dacă, în calitate de şef al statului, las să se disloce Europa care a construit pacea şi care a adus prosperitatea, aş avea o responsabilitate în faţa istoriei'', continuă Macron.

Implicarea sa în campania pentru europarlamentare a fost criticată dur de opozanţi. ''Emmanuel Macron deturnează funcţia prezidenţială şi face abuz de ea pentru a se comporta ca un şef de clan'', a scris pe Twitter candidatul 'cap de listă' al RN, Jordan Bardella, adăugând că este vorba despre un comportament ''antirepublican şi în acelaşi timp profund neloial''.

Un reprezentant al partidului Republicanii (opoziţia de dreapta), Guillaume Larrivé, a denunţat ceea ce a numit o ''tentativă de hold-up plebiscitar''. ''Totul este organizat ca şi cum aceste alegeri ar trebui să fie considerat un referendum pro sau anti-Macron, pro sau anti-Le Pen'', menţionează el.AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru