Preşedintele interimar al PDL Buzău a demisionat

Preşedintele interimar al PDL Buzău a demisionat

Preşedintele interimar al PDL Buzău, Raul Florescu, a demisionat din funcţie, păstrându-şi postul de prim-vicepreşedinte al filialei, iar pentru marţi după-amiază a fost convocată o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean, în care va fi stabilit succesorul acestuia.

Preşedintele interimar al PDL Buzău a demisionat (Imagine: Shutterstock)

Demisia lui Raul Florescu din funcţia de preşedinte interimar al PDL Buzău a fost confirmată, marţi, pentru MEDIAFAX de către deputatul PDL de Buzău Cezar Preda, care a precizat că a fost convocată o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean pentru a se decide cine va prelua postul rămas liber după demisia lui Florescu.

”Am înţeles că şi-a depus demisia. Acum, colegii de la Buzău trebuie să facă o şedinţă să stabilească pe cine pun în loc. Vor fi soluţii. E o perioadă grea, o perioadă în care organizaţia este foarte implicată în campanie, e o perioadă stresantă, poate prea stresantă şi prea obositoare pentru unii”, a declarat Cezar Preda.

Întrebat dacă va accepta să revină la conducerea PDL Buzău, Cezar Preda a spus că este exclusă o asemenea variantă întrucât el se ocupă de campania electorală a lui Klaus Iohannis, fiind implicat la nivel regional în atragerea de voturi pentru acesta.

”Preţul unei campanii e foarte mare, responsabilitatea e mare, angajamentele la fel. Eu nu voi accepta să mă ocup iar de organizaţia PDL Buzău, eu răspund acum de regiune, sunt implicat în campania naţională a lui Iohannis, cu responsabilităţi la centru. Sunt soluţii acolo, se vor dinamiza lucrurile”, a afirmat Cezar Preda.

Surse politice susţin că preşedintele interimar al PDL ar fi demisionat în urma unor reproşuri pe care i le-ar fi adus Cezar Preda. Florescu ar fi fost acuzat că în judeţul Buzău Alianţa Creştin Liberală nu funcţionează, nefiind constituită încă o majoritate PDL-PNL în Consiliul Judeţean.

Raul Florescu, care şi-a păstrat funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Buzău, nu a putut fi contactat.

Florescu a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Buzău a PDL în luna februarie, după demisia lui Cezar Preda, care a condus filiala timp de 13 ani.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?