Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire a Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind numirea Ioanei Mihăilă în funcţia de ministru al Sănătăţii.

Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc la Palatul Cotroceni, la ora 18,15.

Ioana Mihăilă a fost propusă de USR PLUS pentru această funcţie.

"Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc îndeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister - să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu şi a medicinei de familie, precum şi alocarea finanţărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu", a declarat Ioana Mihăilă, potrivit unui comunicat transmis de USR PLUS.

Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 şi este de profesie medic primar endocrinolog. Ea a fost numită în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activităţile de gestionare a investiţiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe şi elaborarea componentei de sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR