Preşedintele Iohannis îl primeşte vineri pe cancelarul austriac; vor fi discutate teme prioritare de pe agenda europeană

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, pe cancelarul austriac Sebastian Kurz, cu care va discuta teme prioritare aflate pe agenda europeană.

Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale şi vor susţine o declaraţie de presă comună.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor dintre preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul Sebastian Kurz, vor fi abordate teme prioritare aflate pe agenda europeană, precum procesul de reflecţie privind viitorul Uniunii Europene, viitorul buget al Uniunii post-2020, procesul de retragere a Marii Britanii din UE, alegerile pentru Parlamentul European. Totodată, vor fi discutate aspecte privind relaţia bilaterală dintre România şi Austria.

Vizita oficialului austriac în România are loc în contextul în care, începând cu 1 ianuarie 2019, România va prelua de la Austria preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir