Preşedintele Iohannis îşi petrece sărbătorile pascale la Sibiu, alături de familie

Preşedintele Klaus Iohannis, alături de soţia sa, Carmen, au participat duminică dimineaţa la slujba din biserica parohială romano-catolică "Sfânta Treime", aflată în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului.

Şeful statului a fost aplaudat la ieşirea din biserică de câţiva localnici şi turişti prezenţi în Piaţa Mare.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis urări de bine tuturor românilor, atât celor care sărbătoresc Paştele, cât şi celor care serbează Floriile.

''Tuturor celor care sărbătoresc astăzi Paştele le doresc să întâmpine Învierea Domnului cu bucurie şi linişte sufletească. Cristos a Înviat! Un gând bun se îndreaptă şi spre cei care sărbătoresc în această zi Duminica Floriilor, alături de un călduros 'La mulţi ani!' celor care îşi serbează onomastica'', a scris duminică Iohannis pe Facebook.

Soţii Iohannis au petrecut şi anul trecut sărbătorile de Paşte la Sibiu. Cei doi au participat şi în 2017 la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică, precum şi la slujba de duminică.

Şeful statului este de religie protestantă, dar participă la slujbele de la biserica romano-catolică din Sibiu, având în vedere că soţia sa este greco-catolică. În 2014, el declara la Sibiu că este, "de esenţă, ecumenic". La începutul lui 2015, Iohannis a participat pentru prima dată în calitate de preşedinte al României la o slujbă ortodoxă, în Catedrala Mitropolitană de la Sibiu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru