Preşedintele Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfăşura la Bruxelles, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

FOTO Presidency

FOTO Presidency

Potrivit sursei citate, în cadrul reuniunii vor fi abordate ultimele evoluţii privind războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv în contextul împlinirii în curând a unui an de la declanşarea acestuia, urmând să fie reafirmat angajamentul Uniunii Europene şi al statelor membre pentru sprijinirea Ucrainei pe toate palierele, precum şi pentru angajarea în continuare a răspunderii Federaţiei Ruse.

Liderii europeni vor analiza şi cele mai bune soluţii la nivel european pentru asigurarea competitivităţii pe termen scurt şi lung a economiei Uniunii Europene şi adaptarea acesteia la dubla tranziţie verde şi digitală, pornind de la propunerile prezentate de Comisia Europeană prin Planul Industrial Green Deal.

Administraţia Prezidenţială arată că un alt subiect aflat pe agenda reuniunii este gestionarea migraţiei, ca provocare ce necesită un răspuns european comun, cu scopul de a agrea căi concrete de acţiune în ceea ce priveşte dimensiunea externă a migraţiei, controlul frontierelor externe, cooperarea privind returnarea şi readmisia sau combaterea traficului de migranţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la videoconferinţa cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi un grup de lideri europeni, în pregătirea reuniunii extraordinare a Consiliului European.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană