Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu ambasadorii statelor UE; va sublinia angajamentul în privinţa consolidării independenţei justiţiei

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, marţi, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada Republicii Bulgaria, ţară care deţine în prezent Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

"În cadrul discuţiilor referitoare la evoluţiile din plan intern, preşedintele României va vorbi despre consolidarea democraţiei şi a statului de drept, ca elemente esenţiale pentru parcursul viitor al ţării noastre. În acest context, preşedintele Klaus Iohannis va sublinia angajamentul său puternic în ceea ce priveşte respectarea principiilor statului de drept, consolidarea independenţei justiţiei şi continuarea luptei împotriva corupţiei", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, la această întâlnire vor fi abordate aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 28-29 iunie, precum migraţia, securitatea Uniunii Europene, Piaţa Internă, viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 şi relaţiile externe ale Uniunii. De asemenea, se va discuta şi despre viitoarea Preşedinţie română a Consiliului Uniunii Europene din 2019.

"Preşedintele Klaus Iohannis va reitera mesajul potrivit căruia România sprijină o Uniune solidă şi coerentă, în care toate statele membre să contribuie la consolidarea proiectului european, bazat pe valorile şi principiile fundamentale ale unităţii, solidarităţii, egalităţii de tratament şi convergenţei. Preşedintele României va sublinia că viitoarea Preşedinţie română a Consiliul UE va avea în prim-plan cetăţeanul şi va urmări ca politicile Uniunii Europene să se raporteze în permanenţă la principiul coeziunii, ca valoare comună a Uniunii. În acest spirit, de coeziune europeană, ţara noastră se va pregăti pentru Summitul de la Sibiu, din 9 mai 2019, dedicat definirii viitoarei agende strategice a Uniunii pentru perioada 2019 - 2024", menţionează sursa citată.

Preşedintele Iohannis va evidenţia, referitor la viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027, că soluţia de compromis care va rezulta din negocieri trebuie să fie echilibrată şi să răspundă atât noilor priorităţi ale Uniunii, precum protecţia frontierelor, migraţie, Erasmus, inovare, apărare, cât şi să păstreze un nivel de finanţare semnificativ pentru politicile tradiţionale, respectiv coeziunea şi politica agricolă comună.

Şeful statului va puncta şi faptul că ţara noastră va continua să sprijine eforturile comune la nivelul european de consolidare a securităţii interne a Uniunii, precum şi de restabilire a implementării depline a sistemului Schengen.

"În acest context, preşedintele Klaus Iohannis va sublinia că procesul de consolidare a Spaţiului Schengen nu poate fi complet fără integrarea deplină a României şi a Bulgariei", arată Administraţia Prezidenţială.

Întâlnirea cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti va avea loc la ora 14,00 şi este organizată cu prilejul reuniunii tradiţionale semestriale organizate de statul membru care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 CULISELE surprinzătoarei numiri a lui Geoană ca numărul 2 din NATO

2 Ce legătură are scandalul uriaș de la CCR pe codurile penale cu ieșirea PSD de la guvernare

3 Așa e!

4 „Aș vrea să renunț la job și să facem sex toată ziua”

5 DEMENȚĂ O deputată PSD vrea să repună pe tapet legea care obligă copiii să plătească pensie de întreținere păr…

recomandări

Te ia DNA: BĂDULESCU ALINA

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Gustări speciale pentru seara Oscarurilor