Preşedintele israelian s-a întâlnit în secret cu regele Iordaniei

Preşedintele israelian Isaac Herzog s-a întâlnit în secret cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei la Amman, întrevedere ce a avut loc pe fondul unei încălziri a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, relatează sâmbătă AFP.

''Săptămâna trecută am avut cu regele Iordaniei o conversaţie foarte lungă, am fost în palatul lui o seară întreagă. A fost o întâlnire extraordinară'', a declarat preşedintele Herzog într-un interviu, din care au fost difuzate extrase de către canalele de televiziune israeliene sâmbătă seara, la o oră de mare audienţă.

Interviul urmează să fie difuzat integral duminică, în ajunul Anului Nou Evreiesc.

''Iordania este o ţară foarte importantă. Am un respect imens pentru regele Abdullah, un mare lider şi un actor regional foarte important'' a declarat preşedintele israelian, potrivit unui comunicat.

Textul se referă la o ''întrevedere călduroasă'', la invitaţia regelui Iordaniei, şi în cursul căreia cei doi lideri au discutat ''probleme strategice, la nivel bilateral şi regional''.

''Printre lucrurile pe care le-am discutat se află subiectele aflate în centrul relaţiilor dintre ţările noastre, în special un acord privind importul de produse agricole (...) problemele energetice, dezvoltarea durabilă şi soluţii la criza climatică pe care le putem promova împreună'', a adăugat comunicatul.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat în timpul guvernării fostului prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu, notează AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR