Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Bruxelles, unde va participa la Consiliul European

Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Bruxelles, unde va participa la Consiliul European

Trimisul special special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Președintele Klaus Iohannis a ajuns joi la Bruxelles, unde va participa la Consiliul European.

 Pe agenda Consiliului European, care se desfășoară joi și vineri, figurează: gestionarea migrației, politica comercială — stadiul negocierilor privind Acordul transatlantic de comerț și investiții (TTIP), Acordul Economic și Comercial dintre UE și Canada (CETA) și revizuirea instrumentelor de apărare comercială ale UE — și relațiile externe ale UE, în special cu Rusia.

Miercuri, șeful statului a afirmat că în cazul în care se va ajunge la o înțelegere rezonabilă cu Canada în privința liberalizării vizelor pentru români, România își va retrage rezervele legate de Acordul CETA.

"Referitor la Acordul cu Canada, Acordul CETA, sper că vom putea ajunge la un acord cu partea canadiană în chestiunea liberalizării vizelor pentru români și dacă se ajunge la o înțelegere rezonabilă, noi vom putea să ne retragem rezervele legate de acest acord", a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a mai declarat că la Consiliul European va susține referitor la relația cu Federația Rusă importanța menținerii unității UE pe baza principiilor comune agreate.

"În cadrul reuniunii, probabil în a doua zi, vom aborda și relațiile externe ale Uniunii Europene, unde accentul se va pune pe relația cu Federația Rusă. Cu privire la acest subiect, voi susține importanța menținerii unității Uniunii pe baza principiilor comune agreate. (...) Acestea se referă la implementarea completă a înțelegerilor de la Minsk, consolidarea relațiilor cu partenerii estici și alți vecini ai Uniunii Europene, consolidarea rezilienței Uniunii, în particular, în contextul securității energetice, a amenințărilor hibride și ale comunicării strategice, necesitatea unei angajări selective cu Rusia, nu doar pe aspecte de politică externă, și voința de a sprijini mai mult societatea civilă din Rusia de a se angaja și investi în contacte, schimburi de vederi și politici circumscrise contactelor interumane", a spus Iohannis.

El a arătat că relația cu Federația Rusă va fi discutată și din perspectiva situației din Siria, context în care a anunțat că va susține necesitatea unei implicări responsabile pentru găsirea unor soluții durabile la această criză.

"După părerea noastră, este nevoie de încetarea de urgență a bombardamentelor nediscriminatorii din Alep și, în general, de încetarea imediată a ostilităților din Siria și crearea condițiilor pentru accesul ajutoarelor umanitare. Se impune, totodată, reluarea procesului politic de negociere, care în niciun caz nu poate fi înlocuit de o soluție militară", a subliniat Iohannis.

Înainte de participarea la Consiliul European, președintele Klaus Iohannis va avea joi o întâlnire cu premierul britanic, Theresa May.

"Vom avea o discuție legată de chestiuni care ne preocupă — și probleme europene, și probleme bilaterale. Pentru mine, tema principală va fi legată de soarta românilor din Marea Britanie", a declarat Iohannis, miercuri, la Palatul Cotroceni.

Din delegația care îl însoțește pe șeful statului în deplasarea externă fac parte consilierul prezidențial Leonard Orban și secretarul de stat în MAE Cristian Bădescu.

La sfârșitul reuniunii, vineri, șeful statului va susține o declarație de presă.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...