Preşedintele Kosovo respinge mediatorul UE pentru negocierile cu Serbia

Preşedintele Kosovo respinge mediatorul UE pentru negocierile cu Serbia

Preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, a declarat marţi că nu va participa la negocierile privind normalizarea relaţiilor cu Serbia conduse de mediatorul special al Uniunii Europene, dar a pledat în schimb pentru un rol sporit al SUA în acest dialog, transmite Reuters.

Kosovo şi-a autoproclamat independenţa de Serbia în 2008, la aproape un deceniu după insurgenţa armată a majorităţii etnice albaneze din această regiune, şi a acceptat un dialog mediat de UE cu Belgradul în 2013 pentru a rezolva toate problemele litigioase.

Normalizarea raporturilor dintre Serbia şi Kosovo face parte din condiţiile-cheie pe care UE le-a impus pentru a admite Kosovo în calitate de stat membru şi de Rusia, un aliat tradiţional al Serbiei, pentru a-şi ridica veto-ul asupra aderării Kosovo la Naţiunile Unite.


În martie, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, l-a numit pe diplomatul slovac Miroslav Lajcak drept mediator special pentru Kosovo.

Dar Slovacia este una din cele cinci ţări membre ale UE - alături de Cipru, Grecia, România şi Spania - care refuză să recunoască independenţa Kosovo.

"În faţa noastră, am avea doi negociatori din ţări care nu recunosc independenţa Kosovo", a declarat Thaci jurnaliştilor la Pristina, referindu-se la Lajcak şi Borrell, fost ministru spaniol de externe.

Totodată, Thaci a declarat că s-ar alătura oricărei reuniuni organizate de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Emmanuel Macron.

"Dar sunt deloc înclinat să particip la un proces de negociere condus de Lajcak", a spus el.

Liderul de la Pristina a declarat că doar SUA, care au negociat acordul de pace din Bosnia în urmă cu 25 de ani şi au condus atacurile aeriene ale NATO din 1999 care au pus capăt campaniei Serbiei împotriva insurecţiei albaneze în Kosovo, ar putea promova într-adevăr dialogul dintre Kosovo şi Serbia.

Peste 110 state din lume au recunoscut independenţa Kosovo, între care SUA, principalul său susţinător din punct de vedere financiar şi politic.

Preşedintele Donald Trump l-a numit recent pe Richard Grenell, fost ambasador al SUA în Germania, în calitate de emisar al Washingtonului la Pristina.

Grenell a negociat un acord pentru reluarea zborurilor comerciale directe şi a traficului feroviar între Kosovo şi Serbia.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria