Președintele PNL al CJ Prahova anunță reducerea cu 101 posturi din aparatul propriu: din 247 rămân 146/Iulian Dumitrescu: „Black Friday, 40% reducere a numărului de posturi”

Președintele PNL al CJ Prahova anunță reducerea cu 101 posturi din aparatul propriu: din 247 rămân 146/Iulian Dumitrescu: „Black Friday, 40% reducere a numărului de posturi”

Consiliul Judeţean Prahova a aprobat, la propunerea preşedintelui Iulian Dumitrescu, reducerea cu 101 posturi a aparatului propriu al administraţiei publice judeţene, se arată într-un comunicat al instituției. Președintele CJ Prahova a postat pe Facebooko poză cu mesajul ”Black Friday, 40% reducere a numărului de posturi din aparatul propriu al CJ Prahova”.

Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2021, Consiliului Judeţean Prahova va avea, în aparatul propriu, un număr de 146 de posturi, faţă de 247 câte sunt în prezent.

”În şedinţa de astăzi, 13.11.2020, consilierii judeţeni din Prahova au aprobat, cu largă majoritate, proiectul iniţiat de preşedintele Iulian Dumitrescu privind reorganizarea şi stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova şi aprobarea organigramei, a statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare ale acestuia”, se arată în comunicatul CJ Prahova.

Organigrama nouă are prevăzute un număr de 146 de posturi în aparatul propriu al CJ, faţă de 247 câte sunt în prezent. Asta înseamnă o reducere cu 101 posturi.

Posturile din noua organigramă vor fi ocupate conform prevederilor legale, pe bază de concurs.

Potrivit proiectului aprobat, restructurarea determină o economie la bugetul instituţiei previzionat pentru anii 2021-2024 în sumă de circa 48.000 mii lei , respectiv 12.000 mii lei anual.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu (PNL), a anunţat că urmează desfiinţarea a două direcţii ale Consiliului Judeţean, acestea însumând alte 164 de posturi, şi evaluarea celorlalte structuri şi instituţii ale administraţiei publice judeţene.

„Restructurarea are drept scop gestionarea eficientă a resurselor financiare limitate şi reducerea cheltuielilor de personal, precum şi îmbunătăţirea şi eficientizarea funcţionalităţii activităţii aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova prin aplicarea principiilor meritocraţiei şi responsabilităţii”, se menţionează în actul normativ iniţiat de Iulian Dumitrescu.


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…