Președintele Republicii Cehe a fost rănit în timp ce conducea o motocicletă

Administrația Președinției Cehe a comunicat că este necesară ținerea sub observație pentru o scurtă perioadă de timp, a stării de sănătate a președintelui Petr Pavel. Președintele ceh va sta în această perioadă la Spitalul Militar Central din Praga.

Președintele ceh Petr Pavel. Foto: EPA-EFE

Președintele ceh Petr Pavel. Foto: EPA-EFE

Președintele ceh Petr Pavel a fost rănit în timp ce conducea o motocicletă și este tratat la Spitalul Militar Central din Praga. Administrația șefului statului a relatat acest lucru pe rețeaua de socializare X (fostul Twitter).

"Președintele Republicii a fost rănit în timp ce conducea o motocicletă. Rănile sale nu sunt grave, dar din cauza lor este necesară pentru o scurtă perioadă de timp, ținerea sa sub observație la Spitalul Militar Central", se arată în document.

Administrația șefului statului ceh intenționează să ofere ulterior, publicului, informații mai detaliate despre cele întâmplate, se arată în document.

Pavel, care va împlini 63 de ani în 2024, este un fan pasionat al sporturilor cu motor. În timpul liber, președintelui ceh îi place să meargă pe motocicletă. Petr Pavel, general în retragere al armatei cehe, este, potrivit medicilor, într-o formă fizică excelentă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 VIDEO Atac masiv pe aeroportul din Riad: 12 morți și peste 300 de răniți