Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va efectua o vizită oficială la Moscova în 16-17 ianuarie (sursă diplomatică)

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va efectua prima sa vizită oficială la Moscova în perioada 16-17 ianuarie și speră să aibă, în cadrul acestei vizite, o întrevedere cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat miercuri o sursă diplomatică de la Chișinău pentru agenția de presă TASS.

"Igor Dodon va efectua o vizită la Moscova în 16-17 ianuarie. Speră la o întrevedere cu președintele Vladimir Putin și, de asemenea, sunt planificate întâlniri cu reprezentanți ai conducerii Adunării Federale", a declarat sursa citată de TASS.

Portalul de știri Agora.md informa la 9 decembrie că vizita lui Igor Dodon la Moscova va avea loc în perioada 16-18 ianuarie, iar din delegația care-l va însoți pe președintele Republicii Moldova vor face parte bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, precum și actualul președintele al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Zinaida Greceanîi.

Încă în timpul campaniei electorale, Igor Dodon s-a pronunțat pentru intensificarea relațiilor cu Rusia și a declarat că prima sa vizită oficială în calitate de președinte al Republicii Moldova o va efectua la Moscova.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

3 O femeie a murit în vehiculul electric care a luat foc în mers, pe un bulevard din București. Soțul său a reușit să se salveze

4 Tânăra de 33 de ani care a făcut achiziția Carrefour, fiica unuia dintre frații Pavăl, deținătorii Dedeman

5 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu