Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu: Vom merge cu paşi fermi pe calea integrării europene

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Republica Moldova va face paşi fermi pe calea integrării europene, a declarat, vineri, preşedintele acestei ţări, Maia Sandu. Într-un discurs susţinut în Piaţa Marii Adunări Naţionale cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la declararea independenţei ţării, liderul de la Chişinău a afirmat că "locul Republicii Moldova este în familia statelor europene".

"Vom merge cu paşi fermi pe calea integrării europene. Locul Republicii Moldova este în familia statelor europene. Integrarea europeană este calea cea mai firească de dezvoltare pentru ţara noastră, o cale ce va aduce prosperitate şi securitate cetăţenilor. Moldova e o ţară mică, ce depinde în mare măsură de relaţiile pe care le construieşte cu alte state şi organizaţii. Vrem să dezvoltăm relaţii strânse de prietenie, bazate pe încredere şi respect reciproc, cu ţările vecine, cu partenerii noştri şi cu celelalte state ale lumii. Independenţa înseamnă şi capacitatea de a avea prieteni cu care ne ajutăm la nevoie, cu care dezvoltăm proiecte comune în beneficiul cetăţenilor, cu care sărbătorim aniversări importante ca ziua de astăzi", a spus Maia Sandu.

Preşedintele Republicii Moldova a adăugat că îşi doreşte ca ţara sa să devină "un factor de stabilitate în regiune" şi "un promotor al dialogului şi păcii".

"Apreciez mult gestul de prietenie al preşedintelui Poloniei, dar şi al preşedinţilor României şi Ucrainei. Aveţi toată recunoştinţa mea pentru acest gest şi vă asigur de prietenia noastră sinceră. Republica Moldova îşi doreşte să devină un factor de stabilitate pentru regiunea noastră, care se confruntă cu probleme complexe. Vom fi un promotor al dialogului şi păcii, al soluţiilor diplomatice, al compromisului paşnic, în interesul oamenilor. Vom avea o politică externă proactivă şi previzibilă, vom participa constructiv şi înţelept în dialogul global. Avem ce oferi lumii. Cu decenţă şi fermitate, ne vom apăra valorile şi interesele noastre naţionale", a mai declarat Maia Sandu. AGERPRES/(editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 VIDEO Ana Birchall / „Inițial am crezut că este un fake… dar nu este deși, pentru reputația și imaginea României, chiar aș fi vrut să nu fie adevărat”

2 „Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul lui Orban: „M-am lăsat sedus”

3 O femeie a murit în vehiculul electric care a luat foc în mers, pe un bulevard din București. Soțul său a reușit să se salveze

4 „Nu mai e ca înainte”. Mărturiile românilor dintr-o țară europeană renumită până de curând pentru nivelul de trai

5 Moise Guran / Nea Marcel de la Buzău, acest manelist al politicii românești, gata oricând să-ți facă o cântare intitulată „mă doare-n plută de deficit”