Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a apărut luni în public după o absență de 10 zile (AFP)

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a apărut luni în public după o absență de 10 zile (AFP)

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a apărut luni în public, în apropiere de Sankt-Petersburg, după o absență de zece zile care a suscitat un torent de zvonuri și speculații, mergând de la starea sa de sănătate și nașterea unui copil cu fosta gimnastă Alina Kabaeva, până la o lovitură de stat la Moscova, relatează AFP.

Șeful statului rus (62 de ani) a apărut mai degrabă palid la o întâlnire cu omologul său din Kârgâzstan, Almazbek Atambiev, într-unul saloanele Palatului Constantin, în apropiere de Sankt-Petersburg, după cum relatează corespondentul agenției franceze de presă la fața locului.

Putin a calificat drept 'bârfe' zvonurile care au circulat pe durata absenței sale de zece zile, adăugând că 'ar fi plictisitor' dacă nu ar exista 'bârfele' din media. La prima sa apariție în public după această absență mult comentată, în cadrul unei întâlniri cu omologul său kârgâz, Putin a declarat: 'Ar fi plictisitor dacă nu ar exista bârfe'.

Și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, bombardat săptămâna trecută cu întrebări legate de toate zvonurile care au circulat pe seama dispariției lui Vladimir Putin, s-a lansat în tot felul de ironii. 'În regulă, ați văzut cu toții un președinte paralizat, sechestrat de generali și care a venit cu avionul din Elveția, unde a născut chiar el?', a declarat Peskov în fața presei. 'Nu vom mai vorbi despre acest subiect, totul este în regulă', a adăugat el.

Președintele Kârgâzstanului a declarat, la rândul său, că liderul rus se simte foarte bine, încercând să risipească toate zvonurile privind starea de sănătate a acestuia, relatează RIA Novosti.

'Vladimir Vladimirovici m-a plimbat pe aici. Aceasta ca să nu mai existe zvonuri despre starea sa de sănătate', a șeful statului kârgâz. 'El nu numai că merge, ci și gonește în viteză plimbându-și oaspeții', a punctat el. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?