Președintele Serbiei susține că țara sa mai bine rămâne în afara UE dacă trebuie să recunoască independența Kosovo

Președintele sârb Tomislav Nikolic a declarat că, dacă recunoașterea independenței Kosovo va fi cu adevărat o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, atunci mai bine Serbia nu se alătură blocului comunitar, relatează luni agenția macedoneană MIA.

"Am primit asigurări din partea Uniunii Europene că nu ne vor impune condiția de a recunoaște Kosovo. Dacă aceasta va fi totuși o condiție, să nu ne mai primească. Indiferent de variantă, ne vom reforma țara în funcție de cele 34 de capitole (din negocierile cu blocul comunitar — n.r.). Dar dacă UE spune că fiecare capitol trebuie rezolvat în concordanță cu Constituția și cu legile adoptate la Priștina, atunci va fi extrem de dificil de găsit un teren comun la toate capitolele", a spus Nikolic.

Președintele sârb s-a referit la procesul de negociere cu UE, în care 34 de capitole acoperă diferite elemente privind sistemul politic, statul de drept, economie și alte zone de interes, în timp ce cel de-al 35-lea capitol, ultimul, conține chestiuni specifice pentru fiecare țară.

Belgradul se așteaptă ca acest ultim capitol să prevadă solicitarea de rezolvare a relațiilor sale cu Kosovo.

Serbia consideră în continuare Kosovo ca provincie separatistă a sa.

Kosovo va marca miercuri opt ani de la declararea unilaterală a independenței față de Serbia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker