Preşedintele sud-coreean va face o vizită de stat la Londra, în noiembrie. Va fi primit de regele Charles

Preşedintele sud-coreean va face o vizită de stat la Londra, în noiembrie. Va fi primit de regele Charles

Preşedintele sud-coreean, Yoon Suk Yeol, va efectua o vizită de stat în Marea Britanie în noiembrie, unde va fi primit de regele Charles al III-lea la Palatul Buckingham, a anunţat marţi palatul, notează AFP, citată de Agerpres.

Yoon Suk Yeol. FOTO EPA EFE

Liderul sud-coreean va fi al doilea şef de stat primit într-o vizită de stat de rege şi de regina Camilla, după preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa, toamna trecută.

Yoon Suk Yeol este însoţit în această vizită de soţia sa, Kim Keon Hee .

De la urcarea sa pe tron, Charles al III-lea a primit mai mulţi lideri mondiali, printre care preşedintele american, Joe Biden, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Criticat de opoziţia din ţara sa după vizita din 2022

Yoon Suk Yeol a venit la Londra și anul trecut, pentru funeraliile reginei Elisabeta a II-a și s-a întâlnit încă de atunci cu Charles. Yoon Suk Yeol a fost criticat de opoziţia din ţara sa pentru că nu i-a adus un omagiu suveranei la Westminster, unde era expus sicriul acesteia. El a invocat ambuteiajele din capitala britanică.

Vizita din noiembrie a liderului conservator sud-coreean a fost anunţată la scurt timp după summitul dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele rus, Vladimir Putin, care a îngrijorat Seulul, şi pe scară largă Occidentul, cu privire la posibilele vânzări de arme Moscovei de către Phenian, în plin război în Ucraina.

Ministerul sud-coreean de Externe l-a convocat, după summit, pe ambasadorul Rusiei în ţară pentru a îndemna Moscova să „oprească imediat paşii săi spre cooperarea militară cu Coreea de Nord".

Vizita din noiembrie va avea loc, de asemenea, pe fondul tensiunilor politice şi economice tot mai mari dintre China şi alte puteri, printre care Marea Britanie, Statele Unite sau Japonia.

Preşedintele sud-coreean a participat astfel, în august, în Statele Unite, la un summit în trei cu preşedintele Joe Biden şi premierul japonez Fumio Kishida pentru a-şi manifesta unitatea în faţa Beijingului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?