Preşedintele Zelenski îl invită la Kiev pe cancelarul german Olaf Scholz

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că l-a invitat luni la Kiev pe cancelarul german Olaf Scholz, transmite dpa.

Cancelarul Scholz ar putea face un "pas politic foarte puternic" şi ar putea veni în capitala Ucrainei, a afirmat preşedintele Zelenski la un eveniment video găzduit de grupul de reflecţie londonez Chatham House .

Invitaţia este valabilă de ceva vreme, a adăugat liderul de la Kiev.

În aceeaşi zi, 9 mai, Rusia va organiza o paradă militară care celebrează, în mod tradiţional, victoria armatei sovietice asupra Germaniei naziste.

Guvernul german a anunţat joi că ministrul de externe Annalena Baerbock se va deplasa la Kiev, dar nu au fost dezvăluite alte detalii.

În prezent, relaţiile dintre Kiev şi Berlin sunt tensionate după ce, la mijlocul lunii aprilie, preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier i s-a comunicat să nu se deranjeze să vină la Kiev. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă