Presupusa iubită a lui Putin susține că informația are aceeași putere ca un Kalașnikov VIDEO

Alina Kabaeva, fostă gimnastă și presupusa iubită a lui Vladimir Putin, a afirmat într-un discurs că informația funcționează ca o armă de luptă și are aceeași putere ca un Kalașnikov, relatează Newsweek.

Alina Kabaeva

Kabaeva susține că informația funcționează ca o „armă de luptă”. Foto: GettyImages (Arhivă)

Kabaeva , președinta Grupului Național de Media, a sărbătorit cu angajații săi 15 ani de la fondarea trustului de presă, conform Meduza . Presupusa iubită a președintelui rus Vladimir Putin a purtat un sacou negru, cu o broșă în forma literei Z, simbolul agresiunii militare a Kremlinului împotriva Ucrainei.

Aceasta a declarat într-un discurs ținut în fața angajaților: „Oamenii au nevoie de succesul nostru, pentru că informația funcționează, în condițiile în care trăim azi și luptăm pentru țara noastră, ca o armă de luptă. Este la fel de valoroasă ca o mitralieră Kalașnikov. Iar corespondenții de război știu asta. Să trecem la muncă!”.

Fosta gimnastă a intrat în politică având un loc în camera inferioară a parlamentului rus în perioada 2007-2014 fiind membră a partidului Rusia Unită.

În anul 2008, ziarul Moskovsky Korrespondent a relatat că Putin avea de gând să divorţeze de soţia sa Liudmila şi să se căsătorească cu Kabaeva . Ambii au respins povestea, iar publicaţia s-a închis la scurt timp.

În 2014, ea a ajuns preşedinte al National Media Group, care deţine cote mari în aproape toate instituţiile mass-media de stat majore din Rusia. În timpul războiului din Ucraina, astfel de canale mass-media au difuzat mesaje pro- Putin şi au acuzat ucrainenii că își bombardează propriile locuinţe.

Un ziar elveţian a scris că în anul 2015 fosta sportivă a născut un băiat la o clinică de lângă Lacul Lugano şi un alt băiat în acelaşi loc în 2019. Kremlinul a negat astfel de rapoarte, spunând că informaţiile sunt false.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă