Prezidenţiale2019 / Norica Nicolai cere BEC publicarea rezultatelor provizorii

Prezidenţiale2019 / Norica Nicolai cere BEC publicarea rezultatelor provizorii

Copreşedintele Alianţei Electorale "Un Om" Norica Nicolai a adresat, sâmbătă, o solicitare Biroului Electoral Central pentru înscrierea pe ordinea de zi şi emiterea unei decizii cu privire la publicarea şi a rezultatelor provizorii de la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie.

"În baza Legii 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României, vă solicităm să procedaţi la publicarea datelor şi centralizarea rezultatelor provizorii, respectiv cele de la nivelul secţiilor de votare. De asemenea, solicităm ca informaţiile la care facem referire să fie publicate şi în format structurat, în aşa fel încât să poată fi analizate şi accesibile opiniei publice, formaţiunilor politice şi tuturor celor interesaţi", a solicitat Nicolai, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Norica Nicolai a explicat că scopul acestei solicitări, "în spiritul Legii 370/2004, al recomandărilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa privind votul pentru alegerea Preşedintelui României", este de a stabili acelaşi nivel de transparenţă şi vizibilitate privind publicarea datelor ca la alegerile europarlamentare.

"În virtutea atribuţiilor legale, trebuie să solicitaţi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale să procedeze la publicarea acestor date. Am făcut această solicitare în baza legii şi a nevoii democratice de a avea alegeri corecte şi transparente, lipsite de suspiciuni, cu atât mai mult cu cât toate suspiciunile de fraudare a alegerilor care au avut loc în ultimii 15 ani au scăzut încrederea populaţiei în instituţii şi în procesul electoral democratic", se mai arată în solicitarea trimisă BEC.

În ziua alegerilor prezidenţiale vor fi publicate pe internet numai rezultatele parţiale şi finale, preciza, pe 1 noiembrie, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care arăta că, în prezent, nu există cerinţe operaţionale care să permită STS centralizarea rezultatelor provizorii de la nivelul secţiilor de votare. Precizarea STS a survenit solicitărilor referitoare la modul de publicare pe internet a datelor privind centralizarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Noul președinte ANAF va fi Adrian Nicuşor Nica

2 VIDEO Șoferul unui SUV Mercedes lovit de un Logan a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată

3 Un judecător CSM cu venituri de aproape 10.000 euro lunar e revoltat! / Fraților, în ce țară am ajuns să trăim?

4 Actrița Manuela Hărăbor anunță că a fost scoasă de Pro TV dintr-un serial din motive politice

5 VIDEO Priviți, șeful Eximbank filmat în cluburi din Saint-Tropez, în timpul scandalului despre sediul de stat închiriat de la un privat cu preț dublu