Prezidenţiale2019/ Theodor Paleologu: Am votat pentru o Românie a respectului

Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu, a declarat că a votat pentru o "Românie a respectului" şi a afirmat că românii trebuie "să ceară respect din partea celor care îi conduc".

"Am votat pentru o Românie a respectului: respect pentru muncă, respect pentru educaţie, respect pentru moştenirea culturală şi spirituală a României şi a Europei, respect pentru toate vârstele, pentru tineri şi bătrâni, pentru românii din România şi din afara ţării, pentru România respectului faţă de toţi românii. Şi, de asemenea, trebuie ca românii să ceară respect din partea celor care îi conduc", a afirmat duminică Paleologu, la Liceul "Spiru Haret" din Sectorul 2 al Capitalei.

El a adăugat că votul înseamnă a îndeplini o îndatorire, "un act sacrosant în democraţie".

"A vota înseamnă a îndeplini o îndatorire, e un act sacrosant în democraţie, este o chestiune de respect şi am votat pentru că în primul tur nu se votează 'contra', în primul tur se votează 'pentru'. Pentru valori, pentru credinţe, pentru convingeri, pentru idei, pentru idealuri. Am votat pentru ca fiul meu să aibă mai multe motive şi de a munci în România, am votat pentru ca tineri ca el, oameni din generaţia lui să aibă motive să rămână în România şi să contribuie la bunăstarea acestei ţări", a subliniat Theodor Paleologu.

El a menţionat că liceul unde a votat este unul cu un trecut istoric, printre cei care au studiat la "Spiru Haret" numărându-se şi tatăl lui.

"Am votat într-un liceu istoric al Bucureştiului, unde a studiat în anii '30 tatăl meu, unde au studiat alţi mari intelectuali români precum Mircea Eliade, Steinhardt (n.r. Nicolae), Octavian Paler sau Andrei Pleşu.

Paleologu a fost însoţit la vot de preşedintele PMP, Eugen Tomac, şi de alţi membri din conducerea partidului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

5 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania