Prigojin anunță că trupele Wagner au intrat în regiunea Moscovei/Muzeele și clădirile publice din capitala Rusiei sunt evacuate, petrecerile de absolvire ale elevilor au fost anulate în Moscova și împrejurimi

BBC Rusia a relatat evacuări de clădiri publice în Moscova, pe măsură ce rebelii Wagner avansează, relatează The Guardian. Radiodifuzorul a precizat că în Moscova au fost evacuate muzeele din apropierea Kremlinului.

În ultimele ore au fost raportate evacuări ale Galeriei Tretiakov, Muzeului Pușkin și Casei de Cultură GES-2, a adăugat BBC. Centrul comercial Mega Belaya Dacha și centrul comercial Kvartal au fost, de asemenea, evacuate la Moscova, a precizat acesta.

În același timp, Evgheni Prigojin a anunțat pe canalul de Telegram că trupele Wagner au intrat în regiunea Moscovei și că se așteaptă o bătălie pentru controlul Rostov-pe-Don între Wagner și trupele Ahmat conduse de liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a rămas, cel puțin momentan, de partea lui Vladimir Putin și a anunțat că ”rebeliunea trebuie oprită”.

Măsuri antiteroriste au fost introduse în regiunile care se află între Moscova și rebelii Wagner care avansează rapid spre capitală.

Ministerul rus al Educației a declarat că au fost amânate petrecerile elevilor de absolvire până la 1 iulie la Moscova, în regiunea din jurul capitalei și „o serie de alte regiuni în care au fost introduse măsuri suplimentare antiteroriste”.

În capitală, traficul pe râul Moscova a fost suspendat. Ofițeri de poliție în veste antiglonț și cu mitraliere au fost văzuți lângă intrarea pe principala autostradă care leagă Moscova de Voronej și Rostov pe Don.

BBC a relatat că la intrările în Moscova dinspre sud au apărut puncte de control improvizate.

Imaginile arată camioane de gunoi care blochează drumul și mașini de poliție în apropiere. De asemenea, se văd și vehicule militare, mai relatează The Guardian.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker