Prim-ministrul canadian Justin Trudeau şi soţia lui pun capăt căsniciei după 18 ani

Premierul canadian Justin Trudeau şi soţia lui, Sophie Gregoire Trudeau, au decis să pună capăt căsniciei lor de 18 ani și au încheiat un acord juridic, a anunțat biroul de presă al cabinetului prim-ministrului canadian printr-un comunicat publicat miercuri, relatează Reuters.

Justin Trudeau și Sophie Gregoire Trudeau

Justin Trudeau și Sophie Gregoire Trudeau au decis să se despartă. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Au colaborat pentru a se asigura că au fost luate toate măsurile legale şi etice cu privire la decizia lor de a se despărţi şi vor continua să procedeze la fel şi în perioada următoare", se afirmă în comunicatul de presă, scrie Agerpres.

Cei doi s-au căsătorit pe 28 mai 2005 și au împreună trei copii: Xavier, născut în anul 2008, Ella-Grace, născută în anul 2009, și Hadrien, născut în 2014.

Rămân o familie cu relaţii apropiate, iar Sophie şi prim-ministrul se concentrează de acum pe creşterea copiilor lor într-un mediu sigur, iubitor şi colaborativ. Familia se va afla împreună în vacanţă, începând de săptămâna viitoare", se mai arată în comunicatul de miercuri.

La finalul anului 2015, după ce Justin Trudeau, în vârstă de 51 de ani, a devenit prim-ministrul Canadei, el și soția lui, în vârstă de 48 de ani, au fost în repetate rânduri zăriți împreună la evenimente sociale și în timpul unor vizite efectuate în străinătate. Însă, în ultimii ani, Sophie Gregoire Trudeau şi-a rărit apariţiile publice alături de soţul ei.

Trudeau și soția lui au călătorit împreună la Londra în luna mai a anului acesta pentru a lua parte la încoronarea regelui Charles al III-lea. Totodată, ei l-au primit împreună pe liderul de la Casa Albă în luna martie, când președintele american Joe Biden a efectuat o vizită în Canada.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan