Prim-ministrul Cehiei: Ucraina are nevoie înainte de toate de mai multe arme

Ucraina are nevoie înainte de toate de mai multe livrări de arme pentru a se apăra împotriva invaziei Rusiei, a declarat miercuri prim-ministrul ceh Petr Fiala, după ce s-a întors dintr-o vizită la Kiev, informează Reuters.

El a spus că delegaţia sa - care i-a inclus şi pe prim-miniştrii Poloniei şi Sloveniei - a discutat de asemenea despre sancţiuni, arme şi ajutor umanitar, precum şi posibile demersuri diplomatice viitoare cu preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski.

Rusia numeşte acţiunile sale în Ucraina drept "operaţiune specială".

Marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a postat fotografii ale discuţiilor cu cei trei prim-miniştri - ceh, polonez şi sloven - pe reţeaua socială Telegram.

Petr Fiala, Mateusz Morawiecki şi Janez Jansa au călătorit cu trenul la Kiev marţi seară. Vizita a fost menită să semnaleze un sprijin clar pentru Ucraina, aminteşte agenţia TASR.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR