Prim-ministrul slovac consideră viața „normală” la Kiev, în ziua bombardamentelor ruseşti

Premierul slovac, Robert Fico, a spus că viața era una „normală” la Kiev, marţi, în ziua în care un nou val de lovituri ruseşti a lovit capitala Ucrainei şi alte oraşe din întreaga ţară, făcând 18 morţi şi peste 130 de răniţi, scrie AFP, scrie Agerpres.

Robert Fico FOTO: Profimedia (Arhivă)

Robert Fico FOTO: Profimedia (Arhivă)

Relaţiile bilaterale dintre Slovacia şi Ucraina s-au deteriorat în urma unei serii de comentarii incendiare făcute de Robert Fico, care a pus sub semnul întrebării suveranitatea Ucrainei şi a îndemnat la un compromis cu Rusia.

Premierul populist slovac urmează să se întâlnească cu omologul său ucrainean miercuri la Ujhorod, un oraş situat în apropierea frontierei dintre cele două ţări.

„De ce aş merge la Kiev când mă pot întâlni cu premierul ucrainean la Ujhorod? Nu văd diferenţa”, le-a declarat Fico jurnaliştilor.

„Chiar credeţi că e război la Kiev? Să fim serioşi. Mergeţi acolo şi veţi vedea că în acest oraş viaţa este normală, complet normală”, a adăugat acesta.

Robert Fico s-a pronunţat repetat împotriva ajutorului militar acordat Ucrainei şi se opune sancţiunilor împotriva Rusiei.

Marţi, acesta a declarat că trebuie făcut totul „pentru a opri luptele”.

„Dar nu le vom opri prin trimiterea de noi vagoane de arme”, a insistat Fico.

Rusia a bombardat mai multe oraşe ucrainene, omorând 18 persoane şi rănind peste 130, potrivit preşedintelui ucrainean, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români