Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, suspendat din funcție de CSM

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost suspendată, marți, din funcție, printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), aceasta fiind trimisă în judecată pentru fapte de corupție.

Secția de procurori a CSM a hotărât, marți, "suspendarea din funcția de procuror și din funcția de conducere, începând cu data de 2 octombrie 2017, a doamnei Raluca Stăncescu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ca urmare a trimiterii în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, din data de 2 octombrie 2017", potrivit portalului instituției.

Procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus, luni, trimiterea în judecată a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, într-un dosar în care este acuzată de fapte de corupție.

Stăncescu va fi judecată de magistrații Curții de Apel Suceava pentru infracțiunile de șantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și conflict de interese.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu un apropiat al acesteia, Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcția sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament și garsonieră), situate în municipiul Botoșani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

"Prin constrângerea psihică exercitată, inculpații Stăncescu Raluca și Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situația exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări față de persoana sa și a membrilor familiei sale, vizând săvârșirea unor pretinse infracțiuni de evaziune fiscală și trafic de persoane", se precizează în comunicatul de presă.

Totodată, în perioada 30 octombrie 2015—4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeași calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Botoșani — Biroul de Investigații Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală față de Cătălin Stavără, pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, în scopul îngreunării cercetărilor penale și favorizării acestuia din urmă.

În același context și în aceeași calitate, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziție, fără drept, un suport optic ce conținea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în același dosar penal menționat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliție l-a și făcut în cursul aceleiași luni.

În aceeași calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără, date nedestinate publicității, cu caracter confidențial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

Prin acest demers au fost afectate atât interesele și activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât și interesele legale ale persoanei respective, ale cărei drepturi și libertăți fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condițiile prevăzute de lege și autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți.

În același dosar au fost trimiși în judecată și Cătălin Stavără, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, dar și agentul de poliție Constantin Batcă, pentru favorizarea făptuitorului, fals intelectual în formă continuată și compromiterea intereselor justiției.

De asemenea, în judecată a fost trimis și șeful Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, Bogdan Buliga, urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Suspendarea Ralucăi Stăncescu este cea de-a doua decizie de acest gen din ultimele trei luni, după ce în luna iulie prim-procurorul a rămas fără funcție, ca urmare a arestării preventive. Ulterior, pe 26 septembrie, CSM a revocat suspendarea, pe fondul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar în cazul Ralucăi Stăncescu.

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Orban chiar este un om modest. Două momente

2 Document / Trebuie să fii idiot să crezi așa ceva! Cum ar fi ajuns înregistrarea compromițătoare cu foștii procu…

3 Info / Guvernul va schimba vineri 8 prefecți

4 Harta spionilor ruși infiltrați în Europa. Țările în care au activat rețele întregi de agenți ai Moscovei

5 HOPA! Angajații din spitale care primesc șpaga ar putea rămâne fără contracte de muncă. Ministrul Sănătății an…

recomandări

Te ia DNA: Tutulan Rica - Baron local

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se fabrică manual o sticlă din nisip la peste 1000 de grade