Prima discuție Tillerson/Lavrov după lovitura americană în Siria

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat sâmbătă că atacul aerian al SUA asupra regimului sirian "face jocul terorismului", în cursul primei sale discuții telefonice cu secretarul de stat american, Rex Tillerson, după această lovitură, a anunțat diplomația de la Moscova, transmite AFP.

Serghei Lavrov l-a avertizat pe omologul său american că a ataca "o țară care luptă împotriva terorismului face jocul doar al terorismului" și "creează amenințări pentru securitatea regională și internațională", potrivit unui comunicat la Ministerului rus de Externe.

Pe de altă parte, el a reafirmat poziția diplomației de la Moscova care consideră că acuzațiile potrivit cărora regimul sirian a efectuat atacul chimic asupra localității Khan Sheikhoun, în provincia Idlib, "nu sunt în conformitate cu realitatea".

A fost prima discuție între cei doi demnitari după atacul desfășurat de Statele Unite împotriva bazei aeriene siriene Shayrat , ca represalii contra presupusului atac chimic al regimului sirian.

Rex Tillerson este așteptat la Moscova la 11 și 12 aprilie, o vizită prevăzută de mult timp. Vineri seară, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a declarat că Moscova așteaptă în cursul acestei vizite "explicații" din partea lui Tillerson în legătură cu atacul american.

La rândul său, secretarul de stat american a afirmat vineri că este "foarte dezamăgitor" răspunsul Rusiei după lovitura americană de pedepsire a regimului sirian.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

2 De citit... / Din acest material rezultă clar încotro se îndreaptă Lumea...

3 „Aș fi putut să am doar grădinița sau 4 clase”. Aroganța șefului CJ Ilfov, Hubert Thuma, în scandalul CV-ului: „Am fost ales de oameni”

4 Dezvăluirile unui fost ofițer KGB din culisele presupusei acțiuni de kompromat împotriva lui Trump la Moscova

5 Ce a descoperit un cunoscut vlogger în țara pe care toți o dau ca model României: „M-am înșelat amarnic”