Prima imagine iconică a războiului din Orientul Mijlociu...

Prima imagine iconică a războiului din Orientul Mijlociu...

Un bărbat kuweitian înarmat cu o țeavă metalică se confruntă cu ceea ce crede a fi un pilot iranian doborât, înainte de a-și da seama că are în fața lui un pilot american.

--------

Comandamentul Central al SUA a declarat luni că trei dintre avioanele sale de vânătoare F-15 au fost doborâte din greșeală de apărarea aeriană kuweitiană în această dimineață.

Incidentul s-a produs la ora locală 7. Trei avioane F-15E Strike Eagles ale SUA, care zburau în sprijinul operațiunii Epic Fury, s-au prăbușit în Kuweit, conform CENTCOM.

„În timpul luptelor active, care au inclus atacuri din partea avioanelor iraniene, rachetelor balistice și dronelor, avioanele de vânătoare ale Forțelor Aeriene ale SUA au fost doborâte din greșeală de apărarea aeriană kuweitiană”, a precizat Comandamentul Central.

„Toți cei șase membri ai echipajului s-au catapultat în siguranță, au fost recuperați în siguranță și se află în stare stabilă”, adaugă acesta.

„Kuweitul a recunoscut acest incident și suntem recunoscători pentru eforturile forțelor de apărare kuweitiene și pentru sprijinul acordat în această operațiune în curs”, a mai precizat Comandamentul Militar american în Orientul Mijlociu.

CENTCOM a adăugat că cauza incidentului este în curs de investigare și că vor fi furnizate mai multe informații în viitor.

Garda Revoluționară din Iran a susținut că forțele sale au lovit un avion american care prăbușit în Kuweit, conform Reuters.

Anterior, Ministerul Apărării din Kuweit a declarat că „mai multe avioane militare americane” s-au prăbușit luni și că „toate echipajele au supraviețuit”, relatau CNN și Al Jazeera.

Potrivit CNN, un avion de vânătoare F-15E s-a prăbușit în apropierea unei baze aeriene americane din regiune.

Imaginile geolocalizate de CNN în apropierea orașului Al Jahra arătau un pilot care se parașuta la sol. Într-un alt videoclip geolocalizat de CNN se vedea un avion de vânătoare care s-a prăbușit.

F-15E Strike Eagle este un avion de luptă cu dublă funcție, conceput pentru a îndeplini misiuni aer-aer și aer-sol, potrivit Forțelor Aeriene americane. Costul estimat pentru o singură aeronavă este de câteva zeci de milioane de dolari.

O serie de sisteme avionice și electronice conferă modelului F-15E capacitatea de a lupta la altitudine joasă, zi și noapte, în orice condiții meteorologice, conform armatei SUA.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Despre lovitura asta încasată de americani de la iranieni s-a vorbit foarte puțin. Or mai fi și altele?

3 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

4 Dilema ghiocelului / „Mașina în care s-a urcat costa 50.000 de euro” / O fotografie distribuită de Lucian Mîndruță a încins Facebook-ul

5 „Rușilor, plecați acasă!” / „Agenții GRU ruși sunt staționați la Budapesta sub acoperire diplomatică pentru a influența alegerile”