Prima sportivă din România calificată la Jocurile Olimpice de la Paris. Este atletă la clubul Steaua

Delvine Relin Meringor, atletă română de origine kenyană, urmează să ne reprezinte la Jocurile Olimpice de la Paris. Anunțul a fost făcut de clubul CSA Steaua, unde sportiva este legitimată, în urma obținerii unui rezultat remarcabil.

Delvine Relin Meringor va participa la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 FOTO Facebook

Delvine Relin Meringor va participa la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 FOTO Facebook

Locul al treilea la Maratonul de la Barcelona

Stelista Delvine Relin Meringor , antrenată de Valentin Anghel, și-a asigurat locul la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, după victoria de la Maratonul de la Barcelona. Atleta a încheiat cursa pe locul trei, cu timpul de 2 ore, 20 de minute și 48 de secunde. Astfel, ea a realizat baremul de participare la Olimpiadă.

Meringor, care a reuşit al doilea timp din istoria probei în România, este primul sportiv român care obţine calificarea la JO 2024, potrivit unei postări pe Facebook a clubului Steaua București.

Cursa a fost câştigată de atleta etiopiană Zeineba Yimer Worku, cu timpul de 2 h 19 min 44 sec, iar pe poziţia a doua s-a clasat kenyana Selly Chpeyego, cu timpul de 2 h 20 min 04 sec.

Competiţia, aflată la a 44-a ediţie, s-a desfăşurat cu participarea a 15.200 de alergători, dintre care 3.600 în proba feminină de maraton.

La masculin s-a impus kenyanul Marius Kimutai, în 02 h 05 min 06 sec, urmat de marocanul Othmane El Goumri, 02 h 05 min 12 sec, şi de un alt kenyan, Kaan Kigen Ozbilen, 02 h 05 min 37 sec.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană