Prima victimă a Experimentului Pitești. Țurcanu: „Dă-l în p… mă-sii! Un legionar mai puţin“

Prima victimă a Experimentului Pitești. Țurcanu: „Dă-l în p… mă-sii! Un legionar mai puţin“

Prima victimă a Experimentului Pitești a fost studentul Corneliu Niţă, care făcea parte din grupul de rezistenţă anticomunistă din Moldova.

Corneliu Niţă, student la Politehnică în Iaşi şi la Facultatea de Drept, făcea parte din grupul de rezistenţă anticomunistă din Moldova.

Despre chinurile la care a fost supus tânărul student a povestit Gheorghe Măruță în „Mărturii din iadul temnițelor comuniste“.

„Era pe la sfârşitul lunii februarie 1950, când într-o zi a fost introdus în cameră un tânăr student cu faţă de copil. Să fi avut vârsta de 19-20 de ani. Numele lui: Niţă Cornel. A fost direct introdus în „focurile reeducării”, adică în torturi cumplite alături de noi ceilalţi.

Toată noaptea am petrecut-o în torturi groaznice aplicate de însuşi Țurcanu sau echipa sa de peste treizeci de torţionari, toţi cu creierele „spălate” şi transformaţi în roboţi docili, fără voinţă şi iniţiativă decât acea impusă de Eugen Țurcanu. Pardoseala era stropită cu sânge, hainele celor torturaţi – la fel.

A trecut ora deschiderii, s-a servit terciul şi am fost obligaţi să stăm cu mâinile în buzunar, cu privirea fixă la bec, fără să facem nici cea mai mică mişcare în dreapta sau în stânga.

Țurcanu a ieşit din cameră, dar peste un minut sau două a reintrat ca o furtună:

-Măi, fiţi atenţi. Avem control. Când strig drepţi, toată lumea se va ridica în picioare.

După câteva minute, primul gardian deschide uşa, zicându-i lui Țurcanu:

– Au intrat pe secţie! N-a terminat bine de zis că uşa s-a deschis larg şi în cameră au intrat doi indivizi îmbrăcaţi civil şi doi îmbrăcaţi militar, ambii având grade superioare.

Pe individul civil din frunte, ce se vedea că e şeful „delegaţiei”, l-am recunoscut imediat după figură (căci făcea parte din biroul politic al comitetului central al partidului comunist şi pozele acestora erau atârnate peste tot).

Era Iosif Kişinevschi (Iacob Roitman), de naţionalitate evreu. Al doilea civil era Alexandru Dumitrescu, al treilea, îmbrăcat militar, era generalul Nikolschi (Boris Grunberg), iar al doilea îmbrăcat în uniformă era şeful securităţii din Piteşti.

– Ei, cum e ? a pus întrebarea batjocoritor Iosif Kişinevschi.

În clipa aceea studentul cel tânăr adus în cameră abia cu o zi înainte ţâşni din locul său de lângă prici şi zise lui Iosif Kişinevschi:

Sunt deţinutul Niţă Cornel. Cum să fie? nu vedeţi şi dumneavoastră? Şi arată cu mâna spre ceilalţi. Suntem torturaţi.

„Ați fost aduși să fiți omorâți“

Abia atunci am îndrăznit să privesc la figurile celor torturaţi. Erau pur şi simplu desfiguraţi. Feţele tumefiate, ochii umflaţi şi negri de lovituri. Unora le mai curgea încă sânge din gură. Era un tablou înspăimântător. Şi eu am fost torturat. Probabil arătam la fel cu ceilalţi.

– Ce, te plângi că sunteti bătuţi? Asta nu-i nimic. Aţi fost aduşi aici ca să fiţi omorâți! Să ziceţi „merci” de regimul „uman” pe care vi-l aplicăm!

Zicând aceasta, au făcut cu toţii stânga-mprejur şi au ieşit grăbiţi din cameră pentru a evita orice replică a celor torturaţi. Am rămas cu toţii înmărmuriţi de răspunsul primit şi „figurile” făcute de aceşti inspectori. Spaima celor torturaţi a atins cota maximă. Nu mai aveam cui să ne plângem. Simţeam că suntem pierduţi.

Țurcanu a închis liniştit uşa camerei după inspectori, apoi privind crunt la Niţă Cornel, începu cu înjurăturile cele mai abjecte şi josnice din repertoriul său.

-Să te dezbraci imediat!

Astfel bietul Niţă s-a dezbrăcat în pielea goală. A fost legat cu mâinile la spate de doi din roboţii lui Turcanu. Între mâini fu introdus un par gros ca să reziste şi cei doi l-au ridicat la înălţimea priciului de la etaj până a rămas aşa spânzurat în cea mai dureroasă poziţie.

A luat apoi Turcanu o bâtă mai groasă (cam cât mâna mea) şi începu să-l lovească pe Niţă.

Apoi adresându-ni-se nouă celorlalţi, care priveam îngroziţi, ne-a zis:

– Iată ce o să păţească acel care va mai îndrăzni să iasă la raport.

Bestia de Țurcanu îl lovea cu parul peste faţă cu o ferocitate crescândă.

La fiecare lovitură peste obraz capul îi era zvârlit în dreapta sau în stânga având impresia că gâtul secat de carne se va rupe şi va zbura cât colo, rostogolindu-se. Am auzit cum la o lovitură mai puternică oasele faciale i-au fost zdrobite. Am sesizat un sunet stins şi surd ca sfărâmarea unei coji de nucă subţire. La altă lovitură i-au sărit mai mulţi dinţi din gură. Ochii i-au sângerat holbaţi gata să iasă din orbite, cu groază şi spaimă tipărită în ei. Începu să vomite cu chiaguri de sânge şi o picătură de sânge i se prelingea din ureche. Nu-mi pot da seama cât a durat supliciul acestui martir căci fiecare clipă părea o veşnicie.

La un moment dat a scăpat capul în jos, dând semnal de moarte. Chiar şi astfel cu capul bălăgănind fără viaţă l-a mai lovit de câteva ori până când unul din cei ce-l ţineau spânzurat, îi zise lui Turcanu:

– A murit.

-Dă-l în p… mă-sii ! Ce-i dacă a murit? Cu un legionar mai puţin.

Trupul fără viaţă şi faţa aceea gingaşă de copil zdrobită înspăimântător. Sânge cu carne amestecat zăceau acum în mijlocul camerei“.

Corneliu Niţă, primul student mort în Experimentul Piteşti, este comemorat în fiecare an la 28 februarie, în Cimitirul Central din Bacău.

Experimentul Piteşti, prin care deţinuţii politici au fost siliţi să se tortureze reciproc, a avut aproximativ 5.000 de victime. Majoritatea dintre ei erau studenţi de elită, tineri care se opuneau regimului comunist, dar şi membri ai fostelor partide politice.

Experimentul Piteşti a fost oprit în anul 1952, iar cei implicaţi în crunta teroare au fost judecaţi în spatele ușilor închise. 22 de inculpaţi au fost condamnaţi la moarte, iar cadrele din Securitate au primit sentinţe de câţiva ani.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...