Prima zi de școală, hopul greu de trecut pentru unii copii și părinți. Ce sfaturi dau psihologii

Prima zi de școală, hopul greu de trecut pentru unii copii și părinți. Ce sfaturi dau psihologii

Începutul noului an școlar se apropie cu pași repezi, iar acest moment este unul extrem de important atât pentru copii, cât și pentru părinți. Conform psihologilor, emoțiile și situațiile noi pot conduce la un dezechilibru în sânul familiei.

Prima zi de școală SURSĂ Shutterstock

Astfel, există câteva sfaturi de care părinții trebuie să țină cont în momentul în care cei mici pășesc pentru prima oară pe poarta școlii.

,,Copiii să nu simtă presiune din partea părinților"

Cele mai mari emoții le au, cu siguranță, copiii care merg pentru prima dată la școală. Conform specialiștilor , părinții trebuie să fie foarte atenți ca aceștia să se integreze în colectiv, acesta fiind un obiectiv mai important, pentru început, decât obținerea unor rezultate bune la învățătură.

,,Este important ca un copil să simtă doar emoții pozitive în prima zi de școală. Părinții nu trebuie să pună presiune pe elevi încă din primul moment, pentru că ei au nevoie de o perioadă de acomodare. Cel puțin la cei care se așează pentru prima oară în băncile școlii, vorbim despre un mediu nou iar acomodarea este cea mai importantă, chiar mai importantă decât rezultatele școlare", a precizat Andreea Coman, psiholog clinician.

Socializarea și integrarea în colectiv, extrem de importante

Psihologul ieșean mai susține că cei mici trebuie să fie ajutați să se integreze iar părinții trebuie să se intereseze în permanență despre relațiile pe care le au cu ceilalți elevi.

,,Copiii trebuie să își facă prieteni, să socializeze și să se integreze în noul grup. Este momentul în care ei ies cu adevărat în lume, pleacă din sânul familiei și cunosc oameni noi. Trebuie să ne asigurăm că cei mici reușesc să își facă prieteni și că nu există situații conflictuale care, pe termen lung, pot conduce la afecțiuni mai greu de tratat", mai spune psihologul ieșean.

Pas important și pentru cei care intră la liceu

Conform psihologilor, și adolescenții necesită o atenție aparte. Este vorba, mai ales, despre elevii care schimbă mediul în care s-au obișnuit și acomodat și care ajung la liceu. Specialiștii susțin că părinții trebuie să fie foarte vigilenți și să observe, din timp, schimbările comportamentale.

,,Elevii care ajung la liceu pot fi supuși multor tentații, practic aici începe cu adevărat viața de adolescent. În această perioadă pot apărea viciile, pot interveni anumite probleme în comportamentul tinerilor. Astfel, părinții trebuie să observe cu atenție comportamentul copilului. Nu să îl streseze și să îl urmărească la orice pas, să îi ofere libertate dar să fie vigilenți la schimbările comportamentale", încheie psihologul ieșean.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat