PRIMA ZI de ŞCOALĂ, liberă pentru părinţi - GUVERNUL nu e de acord

Prima zi de şcoală, liberă pentru părinţi - proiect legislativ avizat negativ de Guvern

Într-un comunicat transmis la finalul şedinţei de miercuri, la capitolul privind punct de vedere al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată "Lege privind declararea zilei de început de an şcolar-Zi liberă pentru părinţi", se arată că avizul Executivului este nefavorabil.

Proiectul, iniţiat de senatorul Constantin Popa, în prezent la UNPR, prevede ca ziua de începere a fiecărui an şcolar să poată fi acordată ca zi liberă părinţilor ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar, zi care să fie recuperată în următoarele 30 de zile calendaristice.

Iniţiatorul arată, în expunerea de motive, că în fiecare an şcolar, mii de elevi "îşi pun pentru prima dată ghiozdanul în spate şi păşesc cu emoţie în clasele unde vor descifra tainele învăţăturii" şi că există foarte multe cazuri în care unii părinţi sunt nevoiţi să se învoiască, să îşi ia concediu fără plată sau, "mai rău, alţii sunt sancţionaţi de angajatori pentru că întârzie la muncă".

"Festivităţile de deschidere a noului an şcolar sunt pregătite cu mare grijă de cei care le vor îndruma paşii elevilor. Oriunde în ţară, părinţii merg împreună cu cei mici la grădiniţă ori la şcoală. Din păcate, începutul fiecărui an şcolar coincide cu o zi lucrătoare. Acest fapt face destul de dificilă posibilitatea părinţilor de a-şi însoţi copiii la şcoală", mai arată iniţiatorul.

Propunerea a primit un raport favorabil din partea Comisiei pentru muncă a Senatului şi a fost adoptată, luni, tacit de Senat.

Acest proiect urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea