Primăria Timișoarei sesizează instanța pentru o parcare ultracentrală care ar fi fost retrocedată abuziv fraților Cristescu

Serviciul Juridic al Primăriei Timișoara va ataca în instanță retrocedarea către SC Bega Turism a fraților Emil și Marius Cristescu a unui teren ultracentral, pe care municipalitatea l-a folosit drept parcare publică și pe care voia să o extindă, a declarat marți, într-o conferință de presă, primarul Nicolae Robu.

'Le-am cerut juriștilor Primăriei Municipiului Timișoara (PMT) să analizeze sub toate aspectele modul în care s-a făcut acest transfer al terenului, pe care funcționează acum o parcare, din avuția publică în patrimoniul SC Bega Turism. După părerea juriștilor din primărie și a mea, transferul nu s-a făcut corect și, prin urmare, vom sesiza miercuri instanțele de judecată: vom contesta acest transfer și vom revendica terenul respectiv', a afirmat edilul Nicolae Robu.

Situat ultracentral, lângă Hotelul Continental, terenul a fost studiat anul trecut de angajații PMT și inclus într-un proiect de construire a unei parcări supraterane cu mai multe sute de locuri. La finele anului trecut, edilul-șef a aflat că terenul a trecut în proprietatea Bega Turism care le aparține fraților Emil și Marius Cristescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR