Primarul comunei Stăneşti, Ionel Michiu, a decedat, vineri dimineaţa, la un spital de boli pulmonare din judeţ unde era internat de două zile cu o formă severă a infecţiei cu SARS-CoV-2, au anunţat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea.

Potrivit DSP, primarul din Stăneşti era nevaccinat şi a fost testat pozitiv în urmă cu aproximativ două săptămâni.

„Bărbatul în vârstă de 61 de ani s-a prezentat pe data de 3 octombrie în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde i s-a făcut un test rapid, care a fost pozitiv, şi a primit reţetă pentru tratament la domiciliul. În data de 9 octombrie, bărbatul a revenit la UPU şi, pentru că avea afectare pulmonară, a rămas sub supravegherea medicilor de aici până pe data de 13 octombrie, când a fost transferat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Mihăeşti, pe sursă de oxigen. Din păcate, pe data de 15 octombrie a fost declarat decedat. Avea comorbidităţi – hipertensiune arterială şi diabet zaharat de tip II”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vâlcea, Amelia Piţiga.

“Cu profundă tristețe, am aflat de trecerea la cele veșnice a primarului Ionel Michiu. Ne exprimăm regretul față de plecarea dintre noi a celui care a condus, vreme de 13 ani, comuna vâlceană Stănești. Sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis, pe Facebook, presedintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Ionel Michiu era la al patrulea mandat de primar, din partea Partidului Naţional Liberal.

Sursa foto; Facebook/ Constantin Rădulescu